6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞcolile din Dolj trebuie să renunţe la clasele cu prea puţini elevi

Şcolile din Dolj trebuie să renunţe la clasele cu prea puţini elevi

Şcolile din Dolj vor trece la corectarea planurilor de şcolarizare, în sensul că trebuie să renunţe la clasele care nu au suficienţi elevi. În cazul liceelor şi al şcolilor profesionale care nu au suficienţi elevi pentru o anumită specializare, aceştia vor fi transferaţi în unitate dacă mai există o clasă cu acelaşi profil sau la cele mai apropiate şcoli profesionale sau licee care au specializarea respectivă.

Cu aproape 6.000 de elevi mai puţini

În Dolj, pentru anul şcolar în curs s-au prevăzut 92.433 de elevi dar în statistici sunt 86.935 de copii. În aceste condiţii, grdădiniţele, şcolile, liceele, şcolile profesionale care nu şi-au făcut numărul de efective propuse trebuie să corecteze planul de şcolarizare şi să renunţe la clasele pentru care nu au suficienţi copii pentru a funcţiona.

„De exemplu, la învăţământul profesional dual trebuie să fie în clasă minimum. În cazul în care efectivul nu a fost realizat, elevii care s-au înscris trebuioe redirecţionaţi către alte unităţi şcolare cu acelaşi profil sau în în interiorul unităţii de învăţământ dacă au profilul respectiv, dar fără a depăşi numărul maxim de elevi prevăzut de lege”, a precizat inspectorul şcolar general, Daniel Ion.
Datele cu elevii trebuie săfapară şi în statisticile informatice până pe 24 septembrie.

Câţi elevi trebuie să fie la fiecare nivel de învăţământ

Numărul efectiv al elevilor dintr-o clasă este stabilit prin Legea Educației, lege modificată anul trecut de Legea 185 din 20 august 2020. Astfel, la învățământul preșcolar, grupa cuprinde în medie 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20. La învățământul primar, clasa cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22. La învățământul gimnazial, clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26. La învățământul de artă, clasa cuprinde în medie 14 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 25 și pot fi constituite din maximum patru grupe.

Grupa cuprinde în medie 6 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 10. În învățământul liceal și profesional, clasa cuprinde în medie 24 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 30. La învățământul dual, clasa cuprinde în medie 24 de elevi, dar nu mai puțin de 20 și nu mai mult de 30.
Clasele din învățământul dual pot fi constituite din maximum trei grupe cu calificări diferite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS