27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateISJ Dolj organizează şedinţe pentru repartizarea profesorilor pe posturi

ISJ Dolj organizează şedinţe pentru repartizarea profesorilor pe posturi

Inspectoratul Şcolar Judeţean organitează până joi şedinţe publice pentru a asigura necesarul de cadre didactice la catedre pentru anul şcolar următor.

Din datele publicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj sunt sute de posturi didactice publicate care trebuie ocupate pentru anul şcolar următor. Cele mai multe posturi libere sunt în grădiniţe şi la învăţământul primar. Au fost publicate 71 de posturi pentru educatoare şi 83 de posturi pentru învăţători. Multe ore libere şi inclusiv catedre sunt şi la biologie, chimie, fizică, muzică, agricultură, educaţie fizică, limba franceză, limba latină, religie, matematică.
Azi este şedinţă publică şi sunt soluţionate cererile profesorilor titulari sau cu contract pe perioadă determinată care necesită completarea normei didactice.

De asemenea, se vor soluţiona cererile cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată, dar şi cererile profesorilor care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată. Tot în şedinţa de azi sunt repartizaţi şi candidații care au obținut cel puțin nota de repartizare șapte la concursul național, sesiunea 2021.

Prioritate vor avea candidații care beneficiază și de prelungirea duratei contractelor de muncă în anul școlar 2021-2022. Şedinţă publică va fi şi joi şi vor fi repartizaţi candidaţii cu nota minim cinci la proba scrisă în cadrul concursului național din sesiunea 2021, care au susținut proba scrisă la nivelul județului sau în alte județe, în vederea încheierii unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS