10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGrădiniţele din Craiova, fără cazuri de COVID- 19, vor fi deschise în aprilie

Grădiniţele din Craiova, fără cazuri de COVID- 19, vor fi deschise în aprilie

Grădiniţele cu program prelungit din Craiova care nu au avut cazuri de COVID-19 în rândul personalului angajat sau al preşcolarilor vor fi deschise şi în perioada vacanţei de primăvară. Părinții trebuie să facă cereri dacă vor ca preșcolarii să frecventeze grădinița pe perioada vacanței, în condițiile în care unitatea este deschisă.

Copiii care vor merge la grădiniţă vor face activităţi în afara programei. Cadrele didactice care nu au copii la grupă sunt obligate să intre în concediu de odihnă. De asemenea, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj spun că pe perioada vacanţei de primăvară poate intra în concediu de odihnă şi personalul didactic auxiliar şi nedidactic. 

Peste 90.000 de copii din Dolj sunt în vacanță

A început vacanţa de primăvară. Până pe data de 12 aprilie vor fi în vacanţă toţi elevii şi preşcolarii. „În principiu de vineri 2 aprilie, 91.918 de elevi şi preşcolari ar trebui să intre în vacanţă, până pe 12 aprilie. În perioada 12-29 aprilie vor face cursuri în varianta online,  9.081 elevi din clasele a XII-a zi, a XII-a seral şi frecvenţă redusă, din clasele a XIII-a, clasa a VIII-a şi cei de la clasa a X-a de la învăţământul special. La învăţământul special avem două şcoli în Craiova, Şcoala „Sfântul Mina” şi Şcoala Specială „Sfântul Vasile”. În perioada 29 aprilie-4 mai elevii din clasele terminale sunt și ei în vacanţa pentru Paștele ortodox”, a  precizat inspectorul şcolar general adjunct, Mihaela Jianu. Elevii care nu sunt în clasele terminale vor avea vacanță în perioada 2 aprilie-4 mai.

Nu se înscriu copii de la alte grădiniţe şi nu se amestecă grupele 

În perioada vacanței din luna aprilie pot funcţiona cu prezenţă fizică grădiniţele care nu au cazuri de COVID -19 și care nu au activități online.

„DSP Dolj a dat aviz de funcţionare pentru grupele de grădiniţă care au cereri pentru activităţi didactice cu prezență fizică în perioada vacanţei. Vor fi deschise grădiniţele care nu au avut cazuri de îmbolnăviri cu COVID 19 şi care nu funcţionează online. Unităţile şcolare au trimis deja cererile către DSP Dolj. Sunt reguli stricte de funcționare. În această perioadă, grădinițele deschise nu primesc copii de la alte unități şi nu amestecă preşcolarii de la grupe diferite. Aceste reguli sunt pentru toată perioada stării de urgență pentru a preveni răspândirea virusului”, a precizat inspectorul şcolar general adjunct, Mihaela Jianu.Pe perioada vacanței, se va decide la nivelul grădinițelor dacă se va asigura copiilor și mâncare. 

Nu se impun condiții pentru primirea copiilor grădiniței

Grădinițele care vor fi deschise pe perioada vacanței de primăvară nu pot condiționa în nici un fel primirea copiilor, cum ar fi prezentarea unor adeverințe de la părinți prin care să demonstreze că sunt la serviciu și nu au cu cine lăsa preșcolarii. Decizia de a funcționa sau nu în perioada vacanței se ia de consiliul de administrație al grădiniței.

„Nu scrie nicăieri în lege că se impun condiţii speciale pentru a avea copiii acces în grădiniţe pe perioada vacanței. Dacă la nivelul consiliului de administrație al grădiniței respective s-a decis să facă activități în perioada vacanței, atunci trebuie să primească copiii dacă părinţii solicită. Şi astfel de cereri se pot depune în continuare de părinţi. Nu este o dată limită”, a precizat inspectorul şcolar general adjunct Mihaela Jianu. 

Cadrele didactice care nu au copii la grupă trebuie să intre în concediu de odihnă

Cadrele didactice care nu au copii la grupă și care nu au alte activități la nivelul grădinițelor trebuie să intre în concediu de odihnă. De altfel, pe perioada vacanței de primăvară poate intra în concediu și personalul nedidactic.

” Cadrele didactice care nu au copii la grupă trebuie să fie în concediu de odihnă. Cadrele didactice nu sunt în concediu de odihnă în zilele în care se ocupă de înscrierea în clasa pregătitoare, un proces care este în derulare continuă în această perioadă. De asemenea, cadrele didactice nu sunt în concediu de odihnă în zilele în care au activităţi în anumite comisii dar şi în zilele în care participă la Consiliile de Administraţie. De concediu de odihnă poate beneficia în această perioadă şi personalul nedidactic și de fapt orice categorie de personal al unei unități de învățământ „, a precizat inspectorul şcolar general adjunct, Mihaela Jianu. 

Grădinițele în care vor apărea cazuri de COOVID 19 în această perioadă se vor închide pentru 14 zile. Se pot deschide în luna aprilie și grădinițele care au avut cazuri de infectare, după cele 14 zile de carantinare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS