19.8 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljEveniment dedicat cercetării, în cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova

Eveniment dedicat cercetării, în cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova

Facultatea de Teologie din Craiova a participat în această perioadă la un eveniment dedicat cercetării, organizat în cadrul Universităţii din Craiova şi adresat elevilor din liceele incluse în proiect. Cu  prilejul evenimentului intitulat Noaptea Cercetătorilor”, Facultatea de Teologie a prezentat trei cercetări, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

Astfel, lect. univ. dr. Gabriela Ştefăniţă şi lect. univ. dr. Gabriela Mardale, din cadrul Departamentului de Artă Sacră, au prezentat un film intitulat Restaurarea între ştiinţă şi artă”, în care se pune accentul pe procesul prin care o icoană este restaurată. Asist. univ. drd. Laura Semenov, din cadrul aceluiaşi Departament, a  prezentat etapele de realizare a unei picturi în videoclipul intitulat Pictură, de la vocaţie la carieră artistică şi întâlnire spirituală”, iar pr. lect. univ. dr. Sorin Bora şi diac. lect. univ. dr. Mihai Ciurea, din cadrul Departamentului de Teologie, au prezentat Elemente inedite în rugăciunea Tatăl nostru”.

Laborator de restaurare icoană, la Craiova

Facultatea de Teologie deţine mai multe laboratoare de restaurare. Unul dintre ele este Laboratorul de restaurare icoană, iar aici se restaurează bunuri de patrimoniu mobil care fac parte din colecţia Arhiepiscopiei Craiovei. Ele sunt aduse în laborator şi beneficiază de operaţiuni de conservare, restaurare, menite să le salveze din starea în care se află, să le fie mărită existenţa, durata de viaţă pe o perioadă cât mai îndelungată.

Lect.univ.dr. Gabriela Mardale a evidenţiat totodată importanţa colaborării cu specialişti biologi şi chimişti în cadrul studiului preliminar al icoanelor, efectuat înainte de procesul propriu-zis de restaurare.

Reacţiile care au venit din partea elevilor au fost numeroase, spun reprezentanţii Facultăţii de Teologie, iar un număr semnificativ dintre elevii participanţi s-au arătat interesaţi în mod deosebit de cercetarea care se face în cadrul unităţii de învăţământ teologic universitar, din Craiova.

Întreaga manifestare a avut ca public ţintă elevii de liceu înscrişi în proiect. Fiecare elev de liceu a avut la dispoziţie întreaga listă de filmuleţe ale Universităţii din Craiova, pe care a avut posibilitatea să le vizualizeze şi astfel să afle amănunte din culisele cercetării Universităţii din Craiova. Coordonatorul principal al acestei activităţi din partea Facultăţii de Teologie a fost Părintele Decan prof. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS