19.8 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevii acuză Guvernul: Nimeni nu ştie în ce condiţii se vor deschide şcolile

Elevii acuză Guvernul: Nimeni nu ştie în ce condiţii se vor deschide şcolile

Mai sunt doar 27 de zile până la începerea noului an şcolar, iar elevii, profesorii și părinții „se află într-o profundă stare de incertitudine – nimeni nu știe în ce condiții se vor redeschide școlile, iar autoritățile locale și unitățile de învățământ nu știu ce dotări se impun, astfel încât sănătatea elevilor să nu fie periclitată”, acuză Consiliul Național al Elevilor (CNE) într-un comunicat de presă.

În acest context, reprezentanții elevilor le solicită guvernanților „să ia o decizie fermă cu privire la debutul anului școlar, bazată pe o consultare reală cu toți actorii implicați în actul educațional și racordată la nevoile de bază ale elevilor – educația și sănătatea.”

În cazul în care guvernanții nu vin cu soluții la timp, președintele CNE, Rareș Voicu, spune că elevii își vor revizui poziția privind începerea anului școlar la data de 14 septembrie.

„În punctul acesta, nu cred că ne mai putem declara surprinși de faptul că
guvernanții nu sunt pregătiți pentru începerea anului școlar. Mai avem 27 de zile până la data începerii cursurilor. Cu fiecare zi care trece fără un set clar de măsuri pentru
autoritățile locale și unitățile de învățământ, ne apropiem din ce în ce mai tare de un
început de an școlar care va pune în pericol sănătatea elevilor. Dacă Guvernul României nu va emite urgent normele privind începerea anului școlar, iar școlile nu vor fi pregătite pentru a primi elevii în DEPLINĂ siguranță, ne vom revizui poziția privind începerea anului școlar la data de 14 septembrie”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS