6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUnităţile şcolare din Craiova, invadate de pizzerii, patiserii şi cofetării

Unităţile şcolare din Craiova, invadate de pizzerii, patiserii şi cofetării

Alimentaţia copiilor începând cu vârsta preşcolară şi inclusiv la adolescenţă este reglementată de o serie de legi care stabilesc care sunt produsele ce nu pot fi vândute în unităţile şcolare. Numai că de la o vreme, în curţile unităţilor şcolare au apărut precum ciupercile după ploaie o serie de chioşcuri, care vând produse de patiserie, cofetărie şi chiar mâncare fast-food. La acestea se adaugă şi unele spaţii comerciale create în interior, în care se vând tot produse interzise de lege. Activitatea se desfăşoară cu acordul şi sub ochii managerilor care au atribuţii de control asupra agenţilor economici. De asemenea, DSP Dolj a făcut controale la numai şapte unităţi de la începutul anului şcolar şi a aplicat amenzi inclusiv pentru vânzarea produselor nerecomandate.

Curţile şi spaţiile interioare ale unităţilor şcolare sunt tot mai vânate pentru a deschide diverse magazine. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, în aceste magazine pot vinde doar produse recomandate, prin legislaţia în vigoare. Prin legislaţie sunt stabilite şi produsele care sunt nerecomandate consumului copiilor şi interzise comercializării.

„În incinta şi în curtea unităţilor de învăţământ pot fi vândute produsele care respectă Legea nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ, legea privind interzicerea mâncării fast-food în şcoli şi ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1563/2008 pentru aprobarea listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor, principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi“, se arată într-un răspuns al DSP Dolj către Gazeta de Sud.

Lista produselor interzise comercializării

Legea nr. 123/2008 prevede că la produse nerecomandate intră prăjiturile, bomboanele, acadelele, alimente cu conținut mare de grăsimi – pizza, hamburger, cartofi prăjiţi şi mezeluri grase. De asemenea, intră produsele de patiserie, precum și alimente cu conținut mare de sare, cum sunt chipsuri, biscuiți sărați, covrigei sărați, snacksuri, alune sărăte, brânzeturi sărate. Este interzis orice tip de aliment care, prin conţinut, aduce un aport de calorii de peste 300 kcal pe unitate de vânzare. Tot prin Legea nr. 123/2008 sunt interzise orice tip de băuturi răcoritoare cu excepția apei plate sau a apei minerale îmbuteliate.


Legea privind interzicerea mâncării fast-food în şcoli prevede că „prin aliment nerecomandat preşcolarilor şi şcolarilor se înţelege un aliment cu un aport substanţial de compuşi cu efect dăunător sănătăţii, ca grăsimi, sare, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, în detrimentul compuşilor cu efect benefic, cum ar fi fibre, vitamine, minerale“.


Legea mai prevede că produsele nerecomandate sunt interzise comercializării. Numai că la mai multe unităţi şcolare din Craiova, inclusiv la grădiniţe, au apărut construcţii în care se vând produse de patiserie, cofetărie şi chiar pizza. În unele situaţii, nu este un singur magazin, ci chiar trei astfel de magazine la o singură unitate şcolară. La acestea se adaugă şi spaţii comerciale deschise pe holuri care vând aproape acelaşi gen de produse, dar de la alţi furnizori.

Amenzi pentru vânzarea de produse interzise de lege la câţiva agenţi economici

Faptul că se comercializează produse nerecomandate este demonstrat şi de sancţiunile aplicate de Direcţia de Sănătate Publică Dolj. De la începutul anului au fost date amenzi pentru vânzarea de produse interzise comercializării în unităţile şcolare.
„Reprezentanţii SCSP din cadrul DSP Dolj, în cadrul acţiunilor tematice de control, au verificat şapte unităţi care comercializează produse în interiorul şi în curţile unităţilor şcolare. S-au aplicat trei sancţiuni contravenţionale cu avertisment conform OG nr. 2/2000, articolul 5 şi trei sancţiuni comerciale conform HG nr. 857/2011 cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Sancţiunile au fost aplicate: pentru comercializarea produselor alimentare care nu respectă limitele de la care acestea devin nerecomandate elevilor, nerespectându-se prevederile Legii nr. 123/2008 şi ordinul MS nr. 1563/2008. De asemenea, s-au dat amenzi pentru lipsă apă caldă, nerespectându-se perevederile ordinului MS nr. 976/1998 art. 15, pct. 2, pentru neefectuarea cursurilor de igienă nerespectându-se prevederile ordinului MS nr. 1225/2003“, menţionează DSP Dolj într-un răspuns scris către GdS.

În ceea ce priveşte magazinele care sunt în afara unităţii şcolare, pe trotuare şi pe toate aleile de acces în învăţământ de toate gradele este interzisă comercializarea şi expunerea spre vânzare a băuturilor alcoolice, ţigărilor şi a celorlalte produse din tutun. Contravenţiile prevăzute de acestea se constată şi se aplică de către primari, comisarii Gărzii Financiare, precum şi de către ofiţerii şi subofiţerii de poliţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS