16.5 C
Craiova
duminică, 15 septembrie, 2019
Acasă Educatie Profesor român, membru al Academiei Naționale a Inventatorilor din SUA

Profesor român, membru al Academiei Naționale a Inventatorilor din SUA

-

Un profesor român a fost ales membru al Academiei Naționale a Inventatorilor din Statele Unite ale Americii. Dr. Ruxandra Vidu este profesor în cadrul Universității California Davis și președinte al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe.

Persoanele care fac parte din Academia Națională a Inventatorilor sunt cadre didactice titulare și cercetători, care au demonstrat o capacitate de inovare remarcabilă prin dezvoltarea de tehnologii care au un impact real asupra bunăstării societății. Acestea au înregistrat, de asemenea, rezultate dovedite în brevetare, licențiere și comercializare.

Dr. Vidu este un expert de renume internațional care face parte din puținii cercetători care integrează știința materialelor, chimia, fizica și biologia în sisteme de inginerie la scară nanometrică, în vederea dezvoltării nanomaterialelor cu proprietăți unice, datorate dimensiunii acestora. Importanța muncii depuse de dr. Vidu în domeniul inovării a fost recunoscută prin numeroasele granturi și înaltele distincții primite. Dr. Vidu se numără printre puținele femei inovator a căror contribuție la progresul tehnologic se extinde dincolo de sectorul științific fundamental, combinând într-un mod creativ segmentele de cercetare și dezvoltare a produselor, potrivit Comitetului de Nominalizare al Academiei Naționale a Inventatorilor.

P.R.Sanberg: Sprijinim inovatori din elita mondială

Ultima promoție în cadrul căreia au fost aleși membrii NAI reprezintă 32 de universități și institute de cercetare guvernamentale, cărora li se datorează invenții pentru care au fost acordate peste 860 de brevete de către SUA.

Instituțiile membre ale NAI sprijină inovatorii din elita mondială. Prin înmânarea distincției de membru al NAI, conferim recunoaștere promotorilor aflați în plină ascensiune în domeniile lor de competență. Membrii acestei noi promoții se alătură unui grup prolific de vizionari din domeniul academic, a căror muncă contribuie la modelarea viitorului, a punctat Paul R. Sanberg, președinte al NAI.

Membrii sunt aleși bianual, iar nominalizările sunt acceptate în mod regulat. La momentul actual sunt acceptate pe site-ul web al NAI nominalizări pentru cea de-a treia promoție.

Academia Națională a Inventatorilor este o organizație compusă din universități din Statele Unite ale Americii și internaționale, precum și din institute de cercetare guvernamentale, care numără peste 4000 de inventatori, din cadrul a peste 250 de instituții din întreaga lume.

Aurelian Marian Soare

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.