Acasă Educatie Absolvenţii de liceu susţin astăzi ultima probă a examenului de bacalaureat

Absolvenţii de liceu susţin astăzi ultima probă a examenului de bacalaureat

-

Absolvenţii de liceu vor susţine, vineri, proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Pe 5 iulie vor fi afişate rezultatele, până la ora 16.00, şi pot fi depuse contestaţii între orele 16,00 – 20,00. Între 6 şi 9 iulie vor fi rezolvate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie.

Înscrierea candidaţilor pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va face între 11 şi 14 iulie. Cei care au promovat examenele de corigenţe o pot face pe 27 iulie. Pe 21 august va fi susţinută proba scrisă la Limba şi literatura română, pe 22 august – la limba şi literatura maternă, iar pe 23 august – proba obligatorie a profilului.
Ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializării, va avea loc pe 4 august.
Între 25 şi 28 august vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în Limba română, pe 28 august – competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă, iar pe 29-30 august – competenţele digitale.
În zilele de 30 şi 31 august se va face evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Rezultatele vor fi afişate pe 1 septembrie, până la ora 16,00, şi depunerea contestaţiilor se va face în aceea zi, între orele 16,00 – 20,00.
Contestaţiile vor fi rezolvate între 2 şi 5 septembrie iar rezultatele finale vor fi afişate pe 6 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

Ceață densă pe autostrăzile A1 și A2

Traficul se desfășoară în condiții de ceață densă pe autostrada A1 Sibiu -Deva și pe Autostrada Soarelui, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub...

Dieta prin care putem regla tulburările intestinale

Persoanele care suferă de tulburări intestinale funcţionale, precum sindromul de intestin iritabil (cu diaree, constipaţie), hemoroizi, pot ajunge la îmbunătăţiri vizibile ale...