15.5 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăEducatieUniversitățile au mână liberă să înscrie absolvenți de liceu fără bacalaureat

Universitățile au mână liberă să înscrie absolvenți de liceu fără bacalaureat

Absolvenții de liceu care nu promovează examenul național de bacalaureat pot continua pregătirea profesională și la universități. Ministerul Educației a dat mână liberă formării colegiilor care pot înmatricula astfel de cursanți. Prezent vineri la Craiova la întrunirea Uniunii Studenților din România, ministrul delegat pentru învățământul superior, Mihnea Costoiu, a anunțat că metodologia care va defini noile forme de învățământ este în curs de elaborare, subliniind că cei care se înscriu la colegiile universitare vor urma, de fapt, cursuri postliceale, și nu cursuri universitare.
„Este o metodologie prin care să se definească cum se înființează colegiile la nivelul universităților. Este în curs de elaborare, în perioada următoare va fi publicată. Proiectul este în dialog mai mult la colegii din preuniversitar pentru că se ocupă de învățământul postliceal și care se poate desfășura și în universități. Nu este un tip de învățământ universitar, ci postliceal, care se poate derula și la universități“, a spus Mihnea Costoiu.

Mai întâi înscrierile, apoi metodologia

Pentru anul universitar 2014-2015, Ministerul Educației nu a alocat locuri pentru învățământul la colegiile universitare, dar acestea se pot înființa chiar din această toamnă.
„Anul acesta nu sunt alocate locuri pentru colegiile din universități. Acum, universitățile organizează colegii exclusiv din venituri proprii sau pe banii studenților“, a declarat ministrul secretar de stat. Se pot face înscrieri chiar înainte de a fi publicată metodologia.
„Se pot face înscrieri la colegii, universitățile fac deja lucrul acesta și fără metodologie. Prin metodologie doar va fi definit mecanismul de înființare, nimic altceva“, a mai spus Mihnea Costoiu. Până în prezent, numai universitățile particulare au înființat colegii. Rămâne de văzut dacă la a doua sesiune de admitere aceste forme de învățământ vor apărea și la universitățile de stat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS