18.1 C
Craiova
luni, 7 octombrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajAdmitere la patru programe de licență la Facultatea de Știinţe Juridice, Economice şi Administrative din Craiova a Universității Spiru Haret

Admitere la patru programe de licență la Facultatea de Știinţe Juridice, Economice şi Administrative din Craiova a Universității Spiru Haret

Septembrie este ultima lună în care Universitatea Spiru Haret organizează Admitere pentru anul universitar 2024 – 2025 la cele patru programe de Licență în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative din Craiova pentru anul universitar 2024-2025. Centrul universitar din Bănie propune ca şi ofertă educaţională candidaţilor programele de studii de Licenţă în Drept, Management, Contabilitate şi informatică de gestiune și Administraţie public. În cadrul acestor programe, studenții vor avea oportunitatea de a se specializa în domenii importante pentru piața actuală a muncii și pentru dezvoltarea profesională continuă. Fie că aleg să exploreze tainele dreptului, să se dedice administrării publice sau să își consolideze expertiza în contabilitate și finanțe, acestia vor fi îndrumaţi de cadre didactice de excepție și vor urma un curriculum adaptat cerințelor actuale ale pieței.

Programul de licență Administraţie Publică are o durată de 3 ani, fiind alocat un număr de 60 de locuri la învățământ cu frecvență redusă și 50 de locuri la învățământ cu frecvență. Obiectivul programului este formarea şi dezvoltarea studenţilor în toate domeniile activităţii administrative, precum şi la nivelul administraţiei publice locale şi centrale, pentru a deprinde toate cunoştiinţele necesare gestionării actului de guvernare în instituţii europene, agenţii publice, locale sau în instituţii private.

Programul de licență Drept are o durată de 4 ani, fiind alocat un număr de 150 de locuri la învățământ cu frecvență, 75 de locuri la învățământ cu frecvență redusă și 75 de locuri la învățământ la distanță. Obiectivul programului este pregătirea pregătirea studenților în utilizarea corectă a conceptelor și metodologiilor juridice, precum și aplicarea legislației românești, europene și internaționale. Studenții învață să interpreteze și să compare instituțiile juridice din diverse sisteme de drept și să soluționeze corect problemele juridice concrete. Aceștia sunt instruiți să utilizeze eficient resursele de comunicare și informare, atât în limba română, cât și într-o limbă străină.

Programul de licență Contabilitate și informatică de gestiune are o durată de 3 ani, fiind alocat un număr de 150 de locuri la învățământ cu frecvență. Obiectivul programului constă în dezvoltarea competențelor economice și manageriale necesare pentru înțelegerea fenomenelor economice din mediul public și privat. Studenții învață să organizeze și să gestioneze contabilitatea, să efectueze audituri interne și să elaboreze rapoarte financiare complexe. De asemenea, programul pregătește pentru utilizarea sistemelor informatice de gestiune, analiza financiară și implementarea standardelor naționale și internaționale în procesul decizional.

Programul de licență de Management are o durată de 3 ani, fiind alocat un număr de 75 de locuri la învățământ cu frecvență. Obiectivul programului este pregătirea viitorilor specialiști pentru a dezvolta competențe esențiale în conducerea organizațiilor. Absolvenții vor învăța să analizeze și să gestioneze mediul intern și extern al unei organizații, folosind diagnostice și analize SWOT, și să elaboreze strategii eficiente. Ei vor dobândi abilități de coordonare, planificare și implementare a deciziilor, aplicând tehnici moderne de management și utilizând baze de date și resurse informatice.

De ce Universitatea Spiru Haret?

Cu o tradiție de peste 33 de ani, Universitatea Spiru Haret se distinge nu doar prin calitatea educației oferite, ci și prin infrastructura sa modernă, ce include spații de învățământ și laboratoare dotate cu tehnologie de ultimă generație, platforme educaționale de top, o gamă largă de oportunități extracurriculare, precum şi programe de internship, voluntariat, joburi, mobilităţi Erasmus+, baze sportive moderne, discount-uri prin legitimaţia de student ISIC şi multe altele.

USH funcţionează prin intermediul celor cinci centre universitare din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Craiova şi Câmpulung Muscel, cu 11 facultăţi, ce includ 36 de programe de Licenţă şi 23 de programe de Masterat, absolvite de peste 340.000 de români!

Procesul de admitere la Facultatea de Științe Juridice, Economice și Administrative Craiova se desfășoară pe bază de dosar și interviu, până la data de 30 septembrie 2024. Taxa de înscriere este în valoare de 250 ron, iar taxa anuală de studii poate fi achitată în şase rate. La concursul de admitere la programele de Licenţă pot participa absolvenţii cu diplomă de bacalaureat.

Pentru detalii suplimentare privind criteriile de admitere, taxele de şcolarizare și beneficiile oferite de Universitate, viitorii studenţi şi masteranzi sunt invitați să viziteze site-ul https://admitere.spiruharet.ro/licenta/craiova.

Candidaţi sunt aşteptaţi cu dosarul până la data de 30 septembrie, la sediul facultăţii din Str. Vasile Conta, nr. 4, Craiova.

Împreună învăţăm să avem succes!

Date de contact:

  • Telefon Informații: 0251 42 33 95
  • E-mail: [email protected]
  • Website: sjea-dj.spiruharet.ro
  • Adresă: Str. Vasile Conta, nr. 4, Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS