8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljO nouă investiție a Consiliului Județean Dolj, la Muzeul Olteniei

O nouă investiție a Consiliului Județean Dolj, la Muzeul Olteniei

O nouă investiție a Consiliului Județean Dolj, la Muzeul Olteniei. Consiliul Județean (CJ) Dolj continuă să investească în cultură și, implicit, în muzeele din subordine.

Cu ajutorul fondurilor puse la dispoziție de către CJ Dolj, Muzeul Olteniei a reușit achiziționarea unei instalații complexe care va ajuta la îmbunătățirea conservării patrimoniului cultural deținut. Este vorba de o Instalație de Privare a Oxigenului, care va fi folosită în tratamentul pieselor de patrimoniu cultural, din material organic (hârtie, textile, lemn, păsări și mamifere împăiate) aflate în administrarea Muzeului Olteniei.

Principiul de funcționare a acestei instalații presupune biocizarea, prin înlocuirea oxigenulului cu un gaz inert (azotul) într-o incintă etanșă, dimensionată pentru tratamentul simultan a mai multor obiecte din același material. 

„Cu ajutorul acestei instalații, azotul este generat in situ (instalația produce azot, prin preluarea acestuia din aer), pentru utilizare ca substanță activă, biocidă, ceea ce este deosebit de relevant atunci când sunt necesare volume mari. Suplimentar, alături de această incintă etanșă, a fost achiziționată și o rolă de folie specială care asigură o barieră de oxigen, un clește termosigilant teflonat, pentru tratamente la volume mai mici“, a afirmat Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei. 

Instalația îmbunătățește starea de conservare a bunurilor culturale din patrimoniul Muzeului Olteniei

Aerul pe care-l respirăm conține în mare majoritate azot (78.084%) și oxigen (20.947%). Instalația de Privare a Oxigenului aspiră azotul din aer, după care îl pompează într-o incintă etanșă, în care, progresiv, este înlocuită cantitatea de oxigen, aceasta din urmă scăzând până la concentrații de 0,4% și chiar 0,2%.

„Principiul chimic după care funcționează această instalație este cunoscut sub numele de Anoxie. Formatul acestei instalații este de avangardă în multitudinea de echipamente folosite pentru conservarea patrimoniului cultural, la producerea multora dintre componentele acesteia folosindu-se tehnologie aerospațială. Tratamentul obiectelor de patrimoniu cultural cu o astfel de instalație este foarte util datorită eficienței sale, a capacității de a fi folosit în locuri diferite, unde este nevoie – incinta fiind demontabilă, ușor de transportat și de pus în funcțiune. Acest lucru reduce numărul de manipulări a bunurilor de patrimoniu“, a explicat Florin Ridiche. 

Instalația de Privare a Oxigenului achiziționată de Muzeul Olteniei ajută la îmbunătățirea activității de conservare a bunurilor culturale
Instalația de Privare a Oxigenului achiziționată de Muzeul Olteniei ajută la îmbunătățirea activității de conservare a bunurilor culturale

Directorul Muzeului Olteniei a mai menționat că Instalația de Privare a Oxigenului achiziționată este oportună „fiindcă, în comparație cu tratamentele biocide tradiționale, ea îmbunătățește mult activitatea de conservare preventivă și, implicit, starea de conservare a bunurilor culturale“. 

Muzeul Olteniei a împlinit 105 ani

Muzeul Olteniei, care a împlinit în acest an 105 ani de la înființare, este o emblemă a județului Dolj, cu un patrimoniu cultural recunoscut la nivel internațional. De-a lungul deceniilor, patrimoniul Secției de Istorie-Arheologie s-a dezvoltat, muzeul impunându-se prin colecţiile sale: neoliticul de Cârcea, figurinele de lut de la Gârla Mare, podoabele din bronz de la Basarabi, tezaurul dacic de la Craiova, opaiţe, tezaure numismatice, obiecte de artă religioasă, fragmente de frescă de la biserica Sf. Ioan Sebastian, arme albe şi de foc, mobilier, ceasuri, fotografii, ilustrate, steaguri, lapidarium, periodice.

Există peste 20 de colecţii constituite, totalizând peste 100.000 de bunuri culturale, care contribuie la reconstituirea principalelor momente ale evoluţiei societăţii omeneşti din cele mai vechi timpuri până în prezent. De altfel, Muzeul Olteniei a și participat, alături de alte 30 de instituții muzeale și de cercetare din țară, la constituirea Expoziţiei „Originile Europei“, organizată la Muzeul Le Grand Curtius din Liège (Belgia) începând din 8 noiembrie 2019. Muzeul Olteniei a contribuit cu 11 piese aparținând patrimoniului Secției de Istorie-Arheologie. 

Ion Prioteasa: Patrimoniul acestei zone trebuie nu doar conservat, ci și pus în valoare

CJ Dolj a pus mereu patrimoniul cultural al județului în centrul preocupărilor investiționale, pentru „a pune cât mai bine în valoare trecutul bogat al acestei zone“.

„Consiliul Județean Dolj a așezat în permanență domeniul cultural în centrul preocupărilor investiționale, fidel convingerii că trecutul bogat al acestei zone și însemnatul ei patrimoniu trebuie nu doar conservate, ci și puse cât mai bine în valoare. Asumându-și hotărât un rol de susținător al acestui important sector, Consiliul Județean a direcționat sume semnificative din bugetul propriu și din fonduri europene pentru investiții la toate cele cinci instituții din subordine: Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Olteniei, Biblioteca Județeană «Alexandru și Aristia Aman», Școala Populară de Arte «Cornetti» și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.

Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj
Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj

Continuăm implicarea noastră, iar prin proiecte finanțate din fonduri europene suntem în plin proces de restaurare a culelor din comunele Cernătești și Brabova, monumente istorice de interes național, care vor fi amenajate ca puncte muzeale, precum și de finalizare a lucrărilor de consolidare și reabilitare a Casei Dianu, în incinta căreia va funcționa o nouă instituție culturală, unică în România – Muzeul Cărții și Exilului Românesc”, a declarat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Începând de vinerea trecută, muzeul găzduiește expoziția „Oltenia și patromoniul ei“, proiectată și gândită în agenda culturală a Secției Etnografie  pe anul 2020, pentru a reitera bogăția, unicitatea, varietatea și consistența patrimoniului etnografic oltenesc. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS