21.8 C
Craiova
miercuri, 8 iulie, 2020
Știri de ultima oră Bani & Afaceri Antrenori noi la Academia de fotbal AC Milan

Antrenori noi la Academia de fotbal AC Milan

Înfiinţată în luna august a anului 2017, Academia de fotbal AC Milan de la Mischii este una dintre puținele școli de fotbal din țară care antrenează la standarde europene. În prezent, aproximativ 160 de copii din întreaga Oltenie se pregătesc de performanţă aici.

Având în vedere numărul mare de sportivi, de curând au fost aduşi antrenori noi la Academie.

„De la 1 august, familia Academiei Milan s-a mărit datorită numărului mare de copii. Au fost angajaţi doi antrenori noi. Este vorba de Cătălin Gârlăşteanu, care a venit în familia noastră de la Clubul CS Universitatea Craiova, şi de Daniel Ciocănescu, care a venit de la Clubul Sportiv Şcolar.

Din punctul meu de vedere, s-au integrat foarte bine şi sper să dezvoltăm academia şi să o ducem la standardele pe care ni le-am propus. Anul acesta avem un proiect în valoare de 200.000 de euro, prin care vom face un balon pentru sezonul de iarnă, precum şi încă două terenuri sintetice“, a spus Jan Viorel Nicola, preşedintele Academiei de fotbal AC Milan de la Mischii.

Una dintre cele mai frumoase baze sportive din ţară, la Mischii

Rezultatele sunt susţinute de talent, dar şi de investiţii masive. Copiii care se antrenează la Academia de fotbal AC Milan beneficiază de una dintre cele mai frumoase baze sportive din ţară, care s-a dezvoltat datorită investiţiilor făcute de firma E-TWOW, condusă de Andreea şi Ovidiu Paşoi Sîrbu.

„Punem la dispoziţia copiilor vestiare de calitate, duşuri, toalete la standarde europene. Am creat şi un pub pentru părinţi, un loc în care se pot relaxa în timp ce copiii se antrenează. Pregătirile au început de pe 12 august şi probabil toate grupele de vârstă le vom avea înscrise în Campionatul Judeţean Dolj. Aducerea celor doi noi antrenori aduce un plus de valoare.

Sunt antrenori cu experienţă, care au lucrat numai cu copiii, care au avut rezultate bune la cluburile la care au lucrat, tocmai din acest motiv i-am şi adus. Am stat foarte mult să analizăm persoanele din familia noastră, deci nu a fost uşor să îi alegem“, a adăugat preşedintele Academiei de fotbal AC Milan de la Mischii.

Antrenorii italieni supervizează antrenamentele

Copiii care se pregătesc la Mischii se antrenează sub directa îndrumare a antrenorilor italieni, care vin periodic în Craiova. „Vom avea patru vizite ale Clubului Milan. Prima va fi pe 23 septembrie, a doua este în noiembrie, apoi în martie şi mai.

Antrenorii italieni vin aici, ne dau tot programul pe care trebuie să îl urmăm şi noi nu putem decât să lucrăm la standardele pe care le impune clubul AC Milan“, a spus Jan Viorel Nicola.

Întrucât clubul italian se bucură de un număr mare de suporteri în România, E-TWOW a deschis primul fan store AC Milan din ţară. Magazinul se găsește în incinta showroomului E-TWOW de pe Calea București nr. 21, bl.15 A parter şi dispune de o gamă variată de echipamente de joc și de antrenament.

Înscrierile la academie se pot face pe site-ul oficial www.milanacademy.ro, la numărul de telefon 0764.863.444, sau în cadrul showroomului E-TWOW de pe Calea București nr. 21, bl. 15A, parter.

Baza sportivă, deschisă pentru aniversări

Începând din acest an, baza sportivă este pusă la dispoziţia celor care vor să petreacă aici momente importante din viaţa lor, în special aniversări. Preşedintele Academiei de fotbal AC Milan de la Mischii spune că s-au făcut investiţii în echipamente de agrement în care cei mici să îşi petreacă timpul cât mai frumos, în aer liber.

Totodată, pot face gratis plimbări cu trotinele electrice produse de E-TWOW. „Punem la dispoziţie întreaga bază sportivă celor care vor să sărbătorească aici momentele speciale din viaţa lor. Am amenajat o zonă de relaxare pentru copii şi părinţi, precum şi un loc de agrement dotat cu balansoare, leagăne, tobogane.

Cei mici pot testa, totodată, gratuit, şi trotinetele electrice produse de E-TWOW“, a mai spus Jan Viorel Nicola.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

555 noi cazuri de coronavirus în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că...

ȘTIRI GdS

Nelu Tătaru: Vom propune carantinarea anumitor zone

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, susține că în funcție de evoluția pandemiei, Guvernul va propune izolare sau carantinarea anumitor zone considerate focar de...

Gorj: Polițistul care a prins un tâlhar a primit...

Agent principal Chirițoiu Nicu Bogdan, din cadrul IPJ Gorj, a fost distins de ministrul afacerilor interne cu Emblema de onoare a MAI. 

555 noi cazuri de coronavirus în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până astăzi, 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane...

Milan a revenit spectaculos în doar 18 minute şi...

Campioana Italiei, Juventus Torino, a suferit un eşec incredibil pe San Siro, marţi seară. Trupa lui Maurizio Sarri s-a înclinat în faţa...

Alertă falsă cu bombă la Tribunalul București

Clădirea Tribunalului București a fost evacuată, după ce un bărbat a sunat, la 112, pentru a anunța că în clădire se află...

Sebastian Vettel: Sportul cu motor este viaţa mea

Pilotul german Sebastian Vettel spune că nu s-a decis încă ce va face după ce-i va expira contractul cu Ferrari. Acesta afirmă...