Culoarea nude, vedeta anului 2019

Culoarea nude e vedeta anului 2019

Culoarea nude e vedeta anului 2019. Designerii, dar și cei care vor să fie în trend își îndreaptă anul acesta atenția către culoarea nude. Aceasta nu numai că se potrivește cu aproape orice altă culoare, ci este și foarte ușor de purtat. În ceea ce privește moda, nude-ul se pare că a luat locul culorilor gri și negru. Ținute în top câțiva ani buni, griul și negrul păreau deseori distante și reci, deși puteau fi asortate la orice. Culoare discretă și care imită pielea, nude-ul este la mare căutare atât în fashion, cât și în design interior.

Nude-ul este mereu o alegere potrivită pentru cei care vor să iasă în evidență într-un mod elegant și nu printr-o culoare prea deschisă sau prea închisă. Nude-ul are tonuri delicate, care pot transforma oricând o ținută simplă într-una extrem de rafinată și liniștitoare. Această culoare se regăsește la orice piesă vestimentară, machiaj, piese de mobilier, covoare sau orice ține de designul interior.

Asortează nude-ul cu o nonculoare!

În 2019, culoarea nude predomină în materie de sandale și pantofi de damă. Pe de altă parte, nude-ul se află printre preferințele manichiuristelor, dar și a make-up artiștilor. Dacă vrei să fii delicată și să aduci un look glamour ținutei tale, optează pentru o rochie simplă și o pereche de sandale cu toc de culoarea nude. Pentru a completa ținuta, alege un machiaj al ochilor de aceeași culoare.

Nude-ul nu se poate asorta cu pielea. Nuanțele de nude sunt destul de multe, iar dacă vei opta pentru o nuanță nepotrivită vei arăta ca și cum nu ai nimic pe tine. Tot ce trebuie să faci este să asortezi nude-ul cu altă culoare sau cu o nonculoare. Tot la capitolul asortare, trebuie să ai în ținută o singură piesă nude. Poți alege să porți doar încălțăminte, geantă, pantalon, geacă sau un top de culoare nude, asortate cu alte culori deschise.

Culoarea nude este perfectă și pentru lenjeria intimă. Datorită faptului că este o culoare asemănătoare pielii, nude-ul nu este vizibil prin haine. Pantalonii albi sau o rochie de culoare roz pal vor avea mereu problema lenjeriei care se poate vedea prin ele.

Manichiura în tonuri de nude, o alegere potrivită

Manichiura nude reflectă feminitate și delicatețe. În materie de accesorii sau alte lucruri care completează ținuta, manichiura în tonuri de nude este cea mai potrivită alegere. Prin faptul că nu este o culoare aprinsă și nici rece, nude-ul pe unghii arată feminitate și în același timp lux. Acesta se potrivește perfect atât pe unghiile lungi, cât și pe cele scurte.

Această culoare este foarte aproape să fie desemnată culoarea anului 2019. Bătălia se dă între marigold și nude. Ambele sunt culori liniștitoare și potrivite oricărei ocazii. Unei seri romantice de vară i se potrivește un sacou nude, iar unui pool-party o rochie vaporoasă în ton de marigold. Oricând se pot inversa cele două.

Nude-ul se poartă atât cu imprimeuri precum animal print sau paiete, cât și simplu, iar datorită acestui fapt foarte mulți designeri cred ca culoarea nude e vedeta anului 2019. Alege să porți orice tip de încălțăminte de această culoare, împreună cu piese vestimentare în culori luminate precum albul sau albastrul cerului.