Statistica internațională plasează România pe locurile trei-patru în Europa din punctul de vedere al bogățiilor solului și subsolului.
Realitatea ne arată însă o situație paradoxală. Deși suntem pe primele locuri în Europa din punctul de vedere al potențialului de resurse, ne aflăm pe penultimul loc din Europa din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare economică, deci demonstrăm o incapacitate evidentă de valorificare a resurselor de care dispunem în interesul propriei dezvoltări și prosperități.
Cum și de ce o țară atât de bogată este o țară atât de săracă ?
De ce cetățenii României, dotați natural cu un imens potențial de resurse sunt cei mai săraci cetățeni europeni ?
Răspunsul ar trebui să evite atât abordările extremiste în sensul exagerării culpabilizării ” străinilor” și transformării țării într-o colonie a Occidentului cât și abordările politicianiste în sensul exagerării culpabilizării unor partide sau coaliții de guvernare pentru maniera în care au guvernat sau influențat anumite decizii de politică economică.
”Paharul” României de azi are o parte goală dar are și o parte plină . Datoria unei analize este de a nu nega, dar nici exacerba una din aceste jumătăți.
Există și o jumătate plină a paharului vieții în România
În pofida crizelor care subminează întreaga economie europeană, a războiului din Ucraina, a dificultăților generate de inflație și a problemelor grave întâmpinate de cele mai dezvoltate țări ale Uniunii Europene, România a reușit să aibă creștere economică și să evite intrarea în recesiune tehnică. PIB/locuitor în România a crescut de la 1.659 dolari în 2000 la 14.585 în 2021, deci de aproape 9 ori.
Nivelul de trai în România a înregistrat un progres remarcabil de la integrarea țării în Uniunea Europeană. Aderarea la UE și banii europeni au contribuit în mare măsură la creșterea bunăstării României.
Pentru fiecare euro pe care l-am trimis către bugetul UE, noi am primit înapoi 3, iar în 2007 un român își permitea mai puțin de jumătate din consumul unui european. De la aderare am crescut de la un nivel de convergență de 44% până la 73%.
În ceea ce priveşte PIB-ul pe locuitor (valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard – PPS), România s-a situat la 73% din media Uniunii Europene, în grupă cu Portugalia – care a fost la 74% din media UE, Ungaria, 76%, şi Polonia, 77%. Potrivit Eurostat, PIB-ul pe locuitor în România a fost mai mare decât în Letonia, Croaţia, Slovacia, Grecia şi Bulgaria (55%).
O apreciere importantă a gradului de dezvoltare și modernizare a economiei Românești apare într-o publicație de imens prestigiu international – ” Atlasul complexității economice” publicată de către Universitatea Harvard.
Conform analizei, Atlasul arată că economia României este cotată a 19-a cea mai complexă și sofisticată din lume .
Ascendența României în ierarhia structurată în Atlasul complexității economice este cu atât mai importantă cu cât țara noastră era pe locul 39 în 2000.
Complexitatea economică a unei țări nu este doar un indicator al dezvoltării, ci și al nivelului de sofisticare care definește produsele și serviciile pe care le exportă. Cele mai recente date incluse sunt pentru 2020.
În anii 1990, România era un exportator major de haine, încălțăminte și alte produse cu valoare adăugată minimă. În anii care au trecut, industria auto, electronică și IT au câștigat teren, sporind complexitatea economiei românești. Aderarea la UE și deschiderea ulterioară a granițelor au ajutat țara în dezvoltarea sa.
Analiza plasează acum România în rândul țărilor cu venituri medii superioare, a 44-a cea mai bogată economie după PIB pe cap de locuitor (12.915 USD în 2020). PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu o medie de 3,9% în ultimii 5 ani, depășind media regiunii. România a exportat produse în valoare de 96,8 miliarde USD în 2020, exporturile au crescut cu o medie anuală de 4% în ultimii cinci ani, depășind creșterea economică generală. Exporturile non-petrol ale României au depășit, de asemenea, creșterea medie globală. Importurile, însă, au totalizat 104 miliarde USD în același an.
Industria IT și comunicații este de departe cel mai mare contributor la exporturile României, reprezentând 20,41% din fluxul comercial net, urmată de transporturi (12,13%) și autoturisme (6,64%). Din anul 2000, companiile din România au creat și exportat 51 de produse noi, adăugând mai multă complexitate economiei românești și făcând-o să urce în clasamentul Harvard.
Chiar și în anul 2023, caracterizat prin apariția unor dificultăți importante cum sunt sporirea gradului de îndatorare, creșterea peste procentul prognozat al deficitului bugetar și efectele negative ale războiului din Ucraina, România a reușit să aibă un ritm de creștere superior celui European, ceea ce a ferit-o de intrare într-o situație de recesiune tehnică, așa cum s-a întâmplat în alte țări ale UE.
Paharul vieții și economiei românești are și o jumătate goală pe care trebuie să o acceptăm cu sinceritate și realism , fără a fi tentați să ne mulțumim și să ne liniștim cu existența de netăgăduit a părții pline.
Partea plină a ” paharului ” este însă, în mod paradoxal, într-o imagine aproape virtuală, adică există, dar într-un mediu intangibil realității materiale. Statistica ne furnizează o imagine a economiei românești pe care o putem asimila unei imagini de tip hologramă. O vedem dar nu o putem nici atinge, nici nu putem să-i determinăm consistența sau sustenabilitatea în timp și spațiu.
Cu alte cuvinte, partea plină a paharului există, dar această existență nu are nici o valoare practică în viața noastră, a celor care ar trebui nu doar să știm că există dar să și putem avea un avantaj din această existență.
În realitate, creșterea și modernizarea economiei românești nu are un efect de creștere și de modernizare a condițiilor de viață ale populației.
Trăim într-o realitate paradoxală, aceea a incapacității acestei țări de a transpune în viața locuitorilor săi beneficiile dezvoltării și progresului economiei.
Aproape toate guvernele de după 1990 s-au lăudat cu creștere economică, dar paradoxal, nivelul de trai al populației scade de la an la an, erodat de inflație și de taxele tot mai mari. Un alt paradox este acela că, deși se clamează mari succese economice, autoritățile admit că situația economică este delicată și că e nevoie de mai mulți bani la buget.
Ultimele date ale Eurostat arată că cetățenii români sunt cei mai expuși riscului de sărăcie şi excluziune socială din Uniunea Europeană. Concret, în rândul statelor membre ale UE, cea mai mare pondere a persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra în 2022 în România (34,4%), urmată de Bulgaria (32,2%), Grecia şi Spania (ambele cu 26%).
România conduce topul sărăciei din UE și prin raportarea la întreaga sa populație. 35,8% dintre români erau expuși în 2020 riscului sărăciei și excluziunii sociale.
Sub aspectul repartiției pe genuri, 37,5% dintre femei și 34,0% dintre bărbați erau în această situație iar sub aspectul vârstei, 43,7% dintre persoanele vârstnice de peste 65 de ani.
Aproape un sfert din copiii din Uniunea Europeană sunt expuși riscului de sărăcie și, implicit, de excluziune socială, iar România se afla în 2020 pe primul loc în topul făcut de Oficiul European de statistică, cu unul din trei copii expuși acestui risc.
Copiii au fost mai vulnerabili la efectele crizei, iar cei care se aflau în această situație fie din cauza sărăciei, a stării de sănătate sau a marginalizării în educație, au devenit și mai vulnerabili în pandemie.
Pandemia nu a făcut decât să adâncească inegalitățile deja existente, atât la nivelul societății, cât mai ales în rândul copiilor. O putem observa atât în ceea ce privește riscul de sărăcie sau de excluziune socială cât și în ceea ce privește dificultățile în accesul la educație de calitate și la servicii de sănătate.
Sărăcia este concentrată puternic în zonele rurale, unde trăiesc aproximativ 70% dintre persoanele sărace din România. În zonele rurale, ratele naționale ale riscului de sărăcie sunt de aproape șase ori mai mari decât în orașe.
Diferențele în ceea ce privește nivelul de trai sunt mari: în orașe, venitul mediu pe cap de locuitor e cu peste 60% mai mare decât în zonele rurale — un decalaj accentuat care a rămas aproape nemodificat în ultimul deceniu.
În contrast cu avantajele aderării la UE, peste 34% dintre români sunt expuși riscului de sărăcie şi excluziune socială, aceasta fiind de departe cea mai mare pondere înregistrată în rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene în anul 2022.
În opinia mea, contrastul dintre bogăția resurselor și sărăcia populației s-a menținut și după 1990 datorită unor factori care pot fi considerați caracteristici procesului românesc de tranziție la economia de piață. Unii dintre aceștia aparțin condițiilor concrete ale situației politice ale României, care au influențat într-o manieră covârșitoare apariția și structura unei noi clase politice și a decidenților politici, alții aparțin lipsei de viziune și de voință politică în contextul exacerbării fenomenului de corupție și sifonare a banului public.
Consider că după 1990, în pofida dispariției regimului comunist, România nu a reușit să-și valorifice potențialul de resurse în sensul eradicării sărăciei și ridicării în ierarhia europeană a nivelului de dezvoltare și modernizare datorită unui ansamblu de factori pe care îi grupez astfel :
- Inexistența unui program de țară ( strategie de dezvoltare )
Lipsa unei strategii de dezvoltare sau a unui program de țară a determinat apariția unui adevărat ” haos” decizional și instituțional care s-a caracterizat prin:
- Inexistența unei viziuni asupra viitorului economiei românești în condițiile schimbării paradigmei și a condițiilor interne și externe de organizare și funcționare a economiilor foste comuniste. Singurul act de viziune asupra dezvoltării, obținut prin consens politic, a fost Acordul de la Snagov privind aderarea la UE;
- Inexistența viziunii asupra unei posibile noi structuri a economiei în condițiile pregătirii pentru intrarea pe o piață externă concurențională. Nu s-au stabilit obiective prioritare și etapizarea atingerii acestora.
- Existența unei structuri economico-administrative inadecvată transformărilor survenite prin aderarea la Uniunea Europeană. Problema deficitelor gemene.
Deficitele gemene reprezintă, din punctul meu de vedere, cea mai complicată și sensibilă problemă a evoluției economiei și societății românești pentru o perioadă pe care o evaluez la cel puțin două decenii de acum înainte. Consider că existența acestei probleme reprezintă un obstacol important în calea obținerii unui nivel superior de valorificare a resurselor țării.
- Comportamentul clasei politice și al decidenților politici.
Din punct de vedere politic și instituțional, interesele decidenților politici sunt esențialmente legate de procesele electorale, ceea a condus la lipsa unui consens politic relativ la conceperea și aplicarea unor strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung. Interesele electorale au blocat reforme importante necesare realizării unor echilibre macroeconomice ale raporturilor dintre muncă și capital sau dintre capitalul autohton și cel strain, iar politizarea la maxim a instituțiilor statului a redus considerabil calitatea managementului necesar eficientizării modului de utilizare a banului public.
În concluzie, transformările pe care România le-a făcut în acești 30 de ani sunt mari, sunt enorme, România reușind să fie una dintre țările europene cu cel mai mare avans, de reducere a decalajelor, a ridicat nivelul de trai, a ridicat PIB-ul pe cap de locuitor, în comparație cu alții la care ne uităm cu anumită invidie.
Problema este că nu am ajuns la nivelul la care am putea ajunge dacă ne-am valorifica mai bine resursele.
Este vorba de ritm. Ritmul nostru este prea lent, suntem într-un ritm de melc. Mergem înainte, dar mergem atât de lent și atât de imprecis, ocolind toate pietricele care ne ies în cale, încât nu reușim să valorificăm la maximum ceea ce avem. Ruptura evidentă dintre interesele clasei politice și cele ale cetățenilor generează un climat de neîncredere a populației față de instituțiile satului. Este neîncrederea față de o voință politică și o intenție sinceră și reală a decidenților de a acționa eficient în direcția reducerii stării de sărăcie și de a oferi cetățeanului român posibilitatea de a beneficia mai mult și mai bine de valorificarea resurselor propriei țări.
Mircea Coșea
