20.1 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriEchipa Secţiei Chirurgie I de la Spitalul Judeţean Craiova, preocupată de creşterea standardelor pentru pacienţi

Echipa Secţiei Chirurgie I de la Spitalul Judeţean Craiova, preocupată de creşterea standardelor pentru pacienţi

“Nu toţi îngerii au aripi, unii au bisturiu.” În meseria de chirurg, nu vei putea pleca niciodată acasă cu gândul că nu ai facut ceva valoros pentru oameni. Actul medical, în general, dar mai ales cel chirurgical, nu poate fi finalizat cu succes decât cu ajutorul unei întregi echipe, formată din medici, asistenţi medicali, infirmieri, brancardieri, personal mediu auxiliar.

“Pentru echipa Clinicii Chirurgie I din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenţă Craiova, prioritatea este omul bolnav, pacientul, şi toată activitatea medicală gravitează în jurul său, din dorinţa de a obţine o vindecare rapidă, o recuperare postoperatorie rapidă şi o spitalizare de scurtă durată. Ne dorim să câştigăm încrederea oamenilor în serviciile acordate la nivelul secţiei, să consolidăm comunicarea cadru medical-pacient, să asigurăm toţi pacienţii de întreaga noastra implicare, respectul şi dorinţa noastra de a-i ajuta să depăşească boala”, transmite dr. Eugen Georgescu, managerul Spitalului Judeţean, dar şi medic chirurg în cadrul acestei secţii.

Chirurgie generală clasică şi chirurgie laparoscopică modernă

Fiind un spital regional de urgenţă, peste 50% dintre intervenţiile din Clinica de Chirurgie I din anul 2023 au fost reprezentate de urgenţele medico-chirurgicale. Adresabilitatea şi numărul de pacienţi creşte de la an la an, a menţionat şeful clinicii, prof. univ. dr. Valeriu Şurlin, mai ales în contextul post-pandemic.

Pe partea de chirurgie generală clasică, la nivelul secţiei se efectuează tot spectrul de intervenţii, incluzând chirurgie endocrină (tiroidectomii, paratiroidectomii), chirurgie hepato-bilio-pancreatică (colecistectomii, rezecţii hepatice minore sau majore, chirurgia tumorilor pancreatice), chirurgia tubului digestiv (stomac, intestin subţire, colon sau rect), proctologie (hemoroizi, fisuri anale, fistule perianale, abcese anoperineale), chirurgia sânului, chirurgia parietală (hernii şi eventraţii).
În cadrul Clinicii I Chirurgie se folosesc cele mai noi tehnici de diagnostic şi tratament, cu aplicarea ghidurilor terapeutice naţionale şi internaţionale, iar 30% din totalul de intervenţiile din anul precedent au fost reprezentate de chirurgia minim-invazivă, laparoscopică, mai ales că la nivelul clinicii există două echipamente moderne pentru acest tip de intervenţii.

Secţia Chirurgie I are un indice de complexitate a cazului mai mare decât media naţională

“La nivelul anului 2023 au fost trataţi 1800 de pacienţi şi la nivelul clinicii am constatat o creştere a indicelui de complexitate a cazului comparativ cu anul 2022, un indice chiar mai mare decât media pe ţară. Clinica de Chirurgie I este una dintre clinicile care are veniturile mai mari decât cheltuielile.

Pe lângă patologia de urgenţă avem şi partea de patologie chirurgicală malignă, cancer de sân, tub digestiv, tiroidă, iar mai nou am început şi chirurgia oncologică a ficatului. Este o clinică dotată cu paturi noi şi noptiere din fonduri alocate de Consiliul Judeţean Dolj, toate saloanele au fost dotate cu televizoare, din sponsorizări, pentru creşterea confortului pacientului. Cu siguranţă vorbesc şi cu subiectivitate, fiind parte din echipa acestei clinici de aproape 20 de ani, dar şi cu argumente solide, pot nominaliza această secţie drept una dintre cele mai profitabile ale spitalului, unde profesionalismul actului medical se îmbină în mod natural cu empatia faţă de pacient”, precizează dr. Eugen Georgescu.

O echipă conectată la noile tendinţe din medicină

Echipa secţiei este formată din 15 medici, asistente, infirmiere si alte cadre medicale. Majoritatea medicilor s-au format la nivelul clinicii şi au urmat cursuri de perfecţionare şi în clinici din străinătate, în servicii chirurgicale de vârf din Anglia, Italia, Spania, Franţa, Grecia.

“Încercăm să fim o echipă deschisă în comunicarea cu pacientul. Pacienţii care se adresează Clinicii Chirurgie I vor beneficia de tratamente la standarde occidentale. “Toţi am văzut, în clinicile unde am mers din străinătate, cât accent se pune pe acest lucru şi ne străduim de mai multă vreme să construim o relaţie de comunicare mai solidă cu pacienţii şi pe mai multă empatie. Vin tineri din spate cu deschidere şi spirit de iniţiativă. Sunt tineri care din timpul facultăţii au plecat cu burse în străinătate, şi-au format nişte repere, sunt mai integraţi în marea familie europeană şi care îşi doresc să implementeze şi aici, în ţara unde profesează modelele de bună practică. Există o preocupare permanentă de a participa la congrese naţionale, internaţionale, la schimburi de experienţă, de a fi conectaţi în permanenţă la tot ce este nou”, spune şeful de secţie, dr. Valeriu Şurlin.

Iar această conectare la mediul în continuă dinamică al progreselor din medicină este şi un semnal pozitiv pentru pacienţii care se aşteaptă să beneficieze, la stat, de servicii medicale care să le redea încrederea în sistem.

Puteţi citi mai multe despre intervenţiile laparoscopice realizate la nivelul clinicii Chirurgie I a SCJU Craiova în materialul care va apărea joi, 15 februarie, în Gazeta de Sud.

CITEŞTE ŞI: S-au deblocat mai multe posturi la Spitalul Filantropia. Încep demersurile pentru angajări

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS