16.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriOltenia va avea un campus regional pentru învăţământul dual

Oltenia va avea un campus regional pentru învăţământul dual

Printr-un proiect depus de către Consiliul Judeţean Dolj în cadrul PNRR, regiunea Olteniei se va bucura, în viitor, de un campus extins pentru învăţământul dual. Acesta ar urma să ofere unui număr de 200 de elevi şi 100 de studenţi competenţe care să răspundă în mod real nevoilor pieţei muncii.

Conform CJ Dolj, obiectivul general al proiectului cu titlul „Campus Regional Oltenia pentru Învăţământul Dual” îl reprezintă dezvoltarea unei rute complete de învățământ dual în Regiunea S-V Oltenia prin întărirea capacității sistemului educațional ca element cheie în creșterea excelenței în educație și formare profesională dual.

300 de elevi şi studenţi, beneficiarii proiectului „Campus regional educaţional”

În urma implementării proiectului, 200 elevi și 100 studenți ar deprinde “competențele necesare rezolvării problemelor ecosistemelor industriale regionale ale unei societăți inclusive și în continuă schimbare.”

Prin Consorțiul constituit ar urma să fie realizat un campus profesional integrat liceal și universitar. Acesta are scopul principal de a răspunde nevoilor pieței forței de muncă în raport cu tendințele în continuă schimbare.

Proiectul are o valoare de peste 100 milioane lei

De asemenea, se urmărește dezvoltarea unei rute complete de învățământ dual în Regiunea S-V Oltenia care să răspundă în principal nevoilor zonelor defavorizate ale regiunii. Accentul va fi pus pe nevoile elevilor și studenților în raport cu nevoile pieței muncii.

Proiectul a fost depus în cadrul PNRR/2022/C15/MEDU/I6 şi are o valoare de 104.345.865,00 lei cu TVA.

Citeşte şi: Proiecte de peste 80 milioane de euro, depuse de CJ Dolj în cadrul PNRR

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS