30.1 C
Craiova
joi, 26 mai, 2022
Știri de ultima orăBani & AfaceriCraiova: sute de apartamente, cumpărate anual cu “banul jos”, în pandemie

Craiova: sute de apartamente, cumpărate anual cu “banul jos”, în pandemie

În primul an de pandemie, 38% din apartamentele vândute au fost plătite cu “bani gheață”. Comportamentul cumpărătorilor s-a menținut și în 2021, când 25% dintre tranzacțiile imobiliare s-au perfectat cu cash. Statisticile ofoiciale demonstrează că în Craiova sunt mulți bani cash. De unde provin?

Comportamentul cumpărătorilor din domeniul imobiliar s-a schimbat, în pandemie. Dacă înaite de 2020 cele mai multe tranzacții din piață se perfectau cu credit ipotecar sau imobiliar, în 2020 au ieșit la iveală foarte multe lichidități în piață. Majoritatea tranzacțiilor imobiliare perfectate în 2020 în Dolj au fost achizionate cu bani lichizi. În sensul că nu au avut nevoie de credit.


Trendul achiziționării de apartamente sau case cu “banul jos” a continuat și în 2021. Dar nu la același nivel ca în 2020. Având în vedere că cele mai multe tranzacții imobiliare din Dolj sunt în Craiova, se poate spune că mulți craioveni și-au achiziționat apartamente cu “banul jos”.


GdS a examinat statisticile publicate lună de lună de către Agenția Natrionala de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), unde se inregistrează orice tranzactie imobiliară. Am realizat o comparație între numărul total de tranzacții imobiliare din categoria unităților individuale (apartamente) perfectate în Dolj în 2020 și numărul de ipoteci înregistrate la creditori în aceeași perioadă analizată.

38% din tranzacțiile imobiliare cu locuințe, plătite cu bani lichizi

Potrivit statisticilor publicate pe site-ul ANCPI, în anul 2020, în Dolj au fost tranzacționate 2.281 de apartamente și case. Cele mai multe dintre locuințele tranzacționate au fost apartamente. Dintre acestea, conform datelor de la ANCPI, doar pentru 1.433 de unități individuale (apartamente) au fost înregistrate ipoteci în anul 2020.

Ceea ce înseamnă că 848 de de locuințe s-au achiziționat cu bani lichizi. Ca procent, 38% dintre locuințele cumpărate în primul an de pandemie au fost cumpărate fără a fi ipotecate. Cumpărătorii au avut banii cash, aici incluzând și banii deținuți în conturi bancare. Cu alte cuvinte, 38% dintre cumpărători nu au avut nevoie de credit pentru a-și achita locuințele cumpărate în 2020.

În 2021, 25% din tranzacțiile cu locuințe au fost făcute cu “banul jos”

deși 2021 a fost tot un an pandemic, tranzacțiile imobiliare cu cash și-au menținut trendul. Potrivit datelor publicate de ANCPI, la nivelul Doljului, în 2021 au fost vândute 2810 locuințe. Dintre acestea, au fost înregistrate ipoteci pentru 2118 apartamente. Rezultă că 692 de locuințe au fost vândute cu bani lichizi, fără să fie nevoie să se înregistreze ipoteci.


În ultimele trei luni din an au fost achiziționate cele mai multe locuințe fără credit. Recordul a fost înregistrat în decembrie 2021, când din 300 de locuințe înregistrate ca tranzacții, mai mult de jumatate au fost platite cu bani cash. Doar 141 au fost înregistrate cu ipotecă. Deci, restul de 159 au fost cumparate „cu banul jos”.

De unde provin banii “injectați” în piață imobiliară?

Cunoscut fiind că doljenii au o putere de cumpărare nu prea mare, este curios cum de 1.540 de locuințe au fost cumpărate cu bani lichizi, în ultimii doi ani. Cine a dispus de lichidități de aproximativ 100.000 de euro, pentru a-i investi în imobiliare? Există persoane care investesc masiv în imobiliare. Specialiștii din domeniul imobiliar contactați de GdS au precizat că pe perioada pandemiei au fost mulți bani injectați în piață imobiliară.

În Craiova există persoane fizice care au dispus de lichidități de 85.000-100.000 de euro fiecare sau chiar mai mult, pentru achiziționarea unei locuințe. Banii provin din diverse surse, dar nu există o statistică oficială. Intermediarii din domeniul imobiliarelor spun că noii proprietari au avut banii inclusiv în conturile bancare, de unde nu mai câștigă mare lucru sub formă de dobânda. Alții au avut bani proveniți din străinătate. Iar în cazul altora nu se cunoaște proveniență veniturilor, la acest nivel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Indicele ROBOR la 3 luni ajunge la 5,93% pe...

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care...

ȘTIRI GdS