26.2 C
Craiova
marți, 5 iulie, 2022
In curand, Gazeta de Sud, intr-un nou format! Urmareste-ne in fiecare zi si fii primul care afla noutatile!
Știri de ultima orăBani & AfaceriInițiativă legislativă: cursuri de conducere defensivă și de prim-ajutor pentru obținerea permisului

Inițiativă legislativă: cursuri de conducere defensivă și de prim-ajutor pentru obținerea permisului

România este țara în care se moare cel mai mult pe șosele comparativ cu celelalte țări membre ale Uniunii Europene. În România, mor anual 85 de persoane la 1 milion de locuitori, spre deosebire de Suedia, țară aflată la polul opus al clasamentului cu 18 decese la 1 milion de locuitori.
Mai mult, Suedia se poate lăuda cu zero victime în rândul copiilor.

Cum au reușit suedezii? Încă din anii ‘90 și-au definit strategia pe termen lung în ceea ce privește siguranța rutieră cu obiectivul ca în 2050 numărul de decese să fie zero. Au investit în infrastructură, dar și în instruirea conducătorilor auto, definind ceea ce astăzi numim „conducere defensivă”.

În România, lipsa infrastucturii rutiere la standarde europene cu siguranță influențează negativ clasamentul amintit anterior. Au trecut 32 de ani în care investițiile în infrastructură sunt doar pe hârtie: linii colorate pe hartă.

Din păcate însă, ultimele evoluții pe scena politică au adus la guvernare o majoritate largă, reprezentată exact de acele partide care ne-au adus aici și care, prin lipsa lor de viziune, prin lăcomia lor, prin promovarea imposturii și incompentenței în cele mai înalte funcții, ne-au condamnat la subdezvoltare și iată, pe mulți dintre români chiar la moarte. În acest context, devine evident că nu putem avea așteptări de la această guvernare în ceea ce privește infrastructura rutieră. Totodată, nu putem ridica din umeri și nici nu putem privi pasivi cum în 5 ani pierdem pe șosele tot atâția cetățeni cam câți locuitori are un municipiu mic.

Avem drumuri inadecvate, așa este. Dar pe aceste drumuri circulăm și vom mai circula cu toții. Unii dintre noi aleg să respecte legea și implicit pe ceilalți participanți la trafic în timp ce alții, dimpotrivă, inconștient sau iresponsabil, își asumă riscuri foarte mari care produc adevărate drame în sânul multor familii din țara noastră. Mai mult, autostrăzile sunt o condiție necesară, dar nu și suficientă. Să ne amintim de imaginile de astă-vară cu șoferi care mergeau pe contrasens pe autostradă pentru a evita un blocaj.

La fel de evidentă ca nevoia de autostrăzi este și nevoia de a educa șoferii. Fiecare dintre noi am văzut pe șosele oameni care se consideră adevărați zmei, care sfidează legile fizicii în încercarea de a-și dovedi măiestria la volan. Pentru ei, nu trebuie sa reinventăm roata, ci să împrumutăm soluții care și-au dovedit deja eficiența în țările din vestul Europei.

Am depus la Parlament o inițiativă legislativă care își propune introducerea obligativității participării la cursuri de conducere defensivă în cadrul școlilor de șoferi precum și cursuri de prim-ajutor ca o precondiție pentru obținerea permisului de conducere sau pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului. Conștientizarea riscurilor ce pot să apară în trafic și dobândirea de aptitudini de bază în evitarea accidentelor sau a limitării efectelor acestora cu siguranță vor ajuta în cazul multor conducători auto. Ce ne facem cu ceilalți ?

Am auzit foarte des ideea de a mări sancțiunile. Consider acest demers absolut inutil. În România, gradul de încasare a amenzilor este de aproximativ 40%, iar dacă ne referim strict la persoane fizice, este de aproximativ 25%. În aceste condiții, mărirea amenzilor pare doar o glumă bună.

În aceeași inițiativă am propus ca, la 6 luni de neplată a amenzii, Poliția să poată suspenda permisul de conducere până la achitarea integrală a amenzii. Rolul amenzilor este descurajarea încălcării legii. Dincolo de cuantumul lor, ele trebuie puse imperativ în aplicare.

„Cu o floare nu se face primăvară”, veți spune unii dintre dumneavoastră. Așa este, dar trebuie să începem de undeva. În așteptarea autostrăzilor, vă invit să adoptați un comportament defensiv în trafic. Respectați-vă dreptul la viață și respectați-l și pe al celorlalți!

Cosmin Poteraș, senator USR de Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS