18.9 C
Craiova
duminică, 26 septembrie, 2021
Știri de ultima orăBani & AfaceriCopiii din comuna Valea Stanciului învaţă în condiţii moderne

Copiii din comuna Valea Stanciului învaţă în condiţii moderne

Valea Stanciului este una dintre cele mai mari comune din judeţul Dolj. Astfel că proiectele pentru dezvoltarea locului sunt cu atât mai mult o provocare pentru administraţie, care trebuie să întâmpine aşteptările celor peste 5000 de locuitori.

În mandatele din perioada 2012-2020, primarul Ionel Ovidiu Gîngioveanu a transformat educaţia într-o prioritate, investind serios în modernizarea unităţilor de învăţământ din satele aparţinătoare.
Edilul a luat satele comunei la rând şi a început reabilitările clădirilor vechi. Spaţiile au fost modernizate, dar şi dotate cu sisteme de încălzire şi mobilier nou.

Greceşti are grădiniţă nouă

În satul Grecești s-a construit o nouă grădiniță pe un vechi amplasament, iar noua unitate dispune de toate dotările, centrală termică, mobilier nou, inclusiv o nouă împrejmuire.
Tot în satul Grecești au fost finalizate și lucrările de reabilitare, dotare și modernizare a şcolii, care va deservi pe viitor drept cămin de bătrâni.

Copiii din Horezu Poenari merg la şcoală şi grădiniţă în condiţii optime

Ca urmare a investiţiilor realizate în mandatele primarului Gîngioveanu, a fost modernizată şi reabilitată şi Şcoala Horezu Poenari. Cele două corpuri de clădire din acest sat au fost dotate cu centrală termică şi cu mobilier nou şi calculatoare, urmând şi amenajarea curţii exterioare.

De asemenea, a fost construită o grădiniţă nouă pentru copiii din acelaşi sat, dotată cu centrală termică, mobilier nou, cabinet medical, cât şi locuri de joacă.

În vară, a fost demarat şi proiectul pentru reabilitarea, dotarea și modernizarea Școlii cu clasele I-IV din satul Valea Stanciului, cunoscută localnicilor drept Şcoala cu coloane.

În Bârza, preşcolarii nu mai învaţă în sălile improvizate la căminul cultural

În Bârza, investiţiile în unităţile de învăţământ nu erau doar o prioritate, ci o nevoie strigentă. Aici, preşcolarii își desfășurau activitatea în condiții improprii, într-o sală a căminului cultural întrucât vechea clădire se afla într-un stadiu avansat de degradare.

Astfel, a fost construită o grădiniţă nouă pentru copiii din satul Bârza, ce a fost dotată cu centrală termică, mobilier nou, cât şi locuri de joacă. Noul spaţiu are toalete si băi moderne, dar și un cabinet medical. Copiii îşi desfăşoară acum activitatea în condiții europene.

Şi în satul Tuguresti grădiniţa are o nouă faţă, după ce în primăvara anului 2019 au demarat lucrările pentru modernizarea si reabilitare. Primăria a obținut finanțare prin P.N.D.L. 2, iar lucrarile au fost finalizate în toamna anului 2019. Grădinița a fost dotată cu centrală termică, mobilier nou şi locuri de joacă, cât și două săli de festivitați ce vor deservi nevoilor cetățenilor.

“Pentru viitor, educaţia este unul dintre cele mai importante domenii în care trebuie să investim, astfel că am decis să luăm la rând corpurile unităţilor de învăţământ şi să îmbunătăţim condiţiile pentru copiii din comuna noastră. Am demarat şi proiectul de reabilitare a Şcolii Profesionale din Comuna Valea Stanciului, prin Programul Operaţional de Dezvoltare şi am obţinut deja finanţarea pentru acesta, în valoare de 1 milion de euro. Ne dorim ce e mai bun pentru copiii noştri”, transmite primarul Ionel Ovidiu Gîngioveanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

În Ilfov, nouă localităţi intră în carantină de noapte...

Rata de infectare în nouă localități din județul Ilfov...

ȘTIRI GdS