14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriANPC introduce, începând de la 1 septembrie, cazierul pentru firme

ANPC introduce, începând de la 1 septembrie, cazierul pentru firme

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor(ANPC), va introduce, începând de duminică, 1 septembrie, cazierul contraventional pentru firme, scopul fiind evitarea încălcărilor repetate ale normelor și amendarea firmelor care au primit deja avertisment, scrie HotNews.

Cazierul contravențional se va implementa începând cu data de 1 septembrie 2019 și va permite identificarea operatorilor economici și a faptelor pentru care s-au aplicat deja sancțiunea avertismentului, astfel încât la o nouă încălcare, aceasta să nu mai fie repetată, informează ANPC într-un comunicat de presă.

Experiența dobândită în cadrul controalelor realizate de catre comisarii ANPC în decursul timpului a arătat că probele (foto și video) obținute în aceste situații au fost esențiale în câștigarea unor procese în instanță, în baza proceselor verbale de constatare a contravenției încheiate cu această ocazie. ANPC respecta prevederile legale in ceea ce priveste legislatia in vigoare modificand procedura de control prin luarea unor masuri legale necesare pentru a asigura că filmarea și fotografierea în cadrul actului de control devin obligatorii, doar cu informarea comerciantului, și fără a i se solicita acestuia un acord prelabil în vederea preconstituirii de probe, afirmă sursa citată.

Măsurile anunțate astăzi se înscriu în abordarea de control unitară la nivel național și în politica de toleranță zero a ANPC față de încălcările legislației de către comercianți, în special în privința celor repetate. Nu mai vrem să ignorăm ”perseverența” unor comercianți în a produce iar și iar aceleași neplăceri consumatorilor și suntem gata să le arătăm acestora că și Autoritatea este gata să persevereze și să performeze în a le opri orice încercare de încălcare a legii, a declarat domnul Horia-Miron Constantinescu, Președintele ANPC.

Raluca-Maria Nedelea

SursaHotNews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS