20.6 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDan Șova a demis Consiliul de Administrație de la CFR Marfă

Dan Șova a demis Consiliul de Administrație de la CFR Marfă

Membrii Consiliului de Administrație al CFR Marfă au fost demiși, aseară, în urma unei ședințe cu acționarii companiei. Anunţul a fost făcut de președintele demis al CA CFR Marfă, Liviu Radu, potrivit evz.ro.

Fostul CA era format din Liviu Radu (preşedinte), Bogdan – Ioan Constantinescu, Dan – Teodor Constantinescu, Ionuţ Georgescu, Vasilică Ţugui şi George Buruiană.
Radu, Georgescu, Bogdan şi Dan Constantinescu au fost numiţi în CA în februarie 2013, iar ceilalţi ulterior.
Directorul general al companiei, Dan Valentin Belcea, numit în funcţie în luna aprilie, a demisionat după o lună de la conducerea transportatorului feroviar de stat, invocând motive personale. Până la numirea lui Belcea, conducerea CFR Marfă a fost asigurată interimar de un director general adjunct, Pavel Bărculeţ, după decesul fostului manager al companiei Dragoş Alexandru Drăghici.
CFR Marfă este cel mai mare operator de transport feroviar de marfă din România, cu o cotă de piaţă de aproape 55% la nivelul anului trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS