22.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriRomânia, pe locul 5 în privinţa creşterii încrederii în economie

România, pe locul 5 în privinţa creşterii încrederii în economie

România a înregistrat în primul trimestru a cincea mare creştere a încrederii populaţiei în economie din 32 de state europene, la fel ca Irlanda, potrivit unei cercetări realizate la nivel mondial de compania de analiză şi sondare Nielsen, citează Mediafax.
Indicele privind încrederea populaţiei în economie, calculat de Nielsen pentru primul trimestru, a crescut în România cu 5 puncte, la 67 de puncte, faţă de ultimul trimestru al anului trecut.
La nivelul Europei, încrederea consumatorilor s-a îmbunătăţit în 21 din cele 32 de state analizate, cele mai mari creşteri ale indicilor având loc în ordine în Elveţia, (+10, la 104 puncte), Franţa (+8, la 59 puncte), Grecia (+8, la 53 puncte), Portugalia (+7, la 51 puncte), Estonia (+6, la 79 puncte), Bulgaria (+6, la 68 puncte), Irlanda (+5, la 82 puncte) şi România (+5, la 67 puncte). În cazul Spaniei, indicele a înregistrat o creştere de trei puncte, la 61 de puncte.
Un nivel de peste 100 de puncte al indicelui reflectă optimismul consumatorilor în economia ţării lor. În Germania, încrederea populaţiei a rămas ridicată, cu un indice de 99 de puncte, cu patru puncte peste nivelul trimestrului precedent şi cel mai ridicat din 2005, de când Nielsen realizează această cercetare.
De asemenea, perspectivele de angajare în Europa s-au îmbunătăţit pe 24 din 32 de pieţe. Cele mai mari creşteri ale optimismului au avut loc în Elveţia (+8 puncte), Austria, Irlanda, Grecia şi Estonia (+6puncte), Germania şi Franţa (+5 puncte). O îmbunătăţire a percepţiei s-a produs şi în Marea Britanie, Rusia, Finlanda şi Ungaria (+4 puncte), comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut.
Studiul a fost realizat în perioada 17 februarie-7 martie 2014, prin sondarea online a peste 30.000 de persoane din 60 de ţări.
Costin Niţu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS