15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriRomânia, locul 3 în UE la scăderea numărului înmatriculărilor de autoturisme noi, în 2013

România, locul 3 în UE la scăderea numărului înmatriculărilor de autoturisme noi, în 2013

Vânzările auto în Uniunea Europeană şi în ţările EFTA au înregistrat anul trecut un declin de 1,8%, la 12.308.215 vehicule, de la 12.528.093 de unităţi în 2012, a anunţat, azi, Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Potrivit capital.ro, piaţa auto din România a înregistrat în 2013 o scădere de 13,1%, fiind înmatriculate 57.710 de autoturisme noi. Este al treilea cel mai semnificativ declin din Uniunea Europeană, după Cipru (minus 35,2%) şi Olanda (minus 17%).

Scăderea vânzărilor în UE a variat de la minus 4,2% în Germania, la minus 5,7% în Franţa şi minus 7,1% în Italia, în timp ce Spania şi Marea Britanie sunt singurele pieţe auto importante care au raportat creşteri ale vânzărilor, de 3,3% şi, respectiv, 10,8%. Vânzările auto în Uniunea Europeană şi ţările EFTA au urcat pentru a patra lună consecutiv în decembrie, fiind cea mai lungă perioadă de creştere din ultimii patru ani.

Statisticile ACEA vizează pieţele auto din 29 de state europene – 26 din UE (fără Malta) şi trei state EFTA – Islanda, Norvegia şi Elveţia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS