22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriVoluntar pentru o săptămână

Voluntar pentru o săptămână

Mii de români marchează, prin diverse acţiuni, a IX-a ediţie a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, sub sloganul „Fii un star, fii voluntar!“.

Peste 500 de acţiuni de voluntariat care abordează în mod creativ probleme ale comunităţilor urbane şi rurale au fost şi vor fi derulate săptămâna aceasta de peste 80 de organizaţii – centre de voluntariat, organizaţii care implică voluntari, şcoli şi grădiniţe, autorităţi locale, instituţii şi firme – din 33 de judeţe şi din Capitală. Acestea s-au alăturat voluntarilor entuziaşti din întreaga ţară pentru a da viaţă celui mai mare eveniment anual de promovare a voluntariatului şi de mobilizare a voluntarilor – Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) 2010. În Craiova, organizatorii au pus la punct un set de activităţi diverse, care să aducă în prim-plan beneficiile voluntariatului în comunitate, dar şi efortul susţinut al organizaţiilor şi instituţiilor de a-şi respecta misiunea propusă în faţa beneficiarilor. Lansarea SNV 2010 a avut loc prin alcătuirea unui lanţ uman în Piaţa „Mihai Viteazul“, când 28 de tineri şi zece voluntari vârstnici au transmis mesaje trecătorilor şi i-au încurajat să-şi expună gândurile pe „panouri umane“. Principalii promotori la nivel local sunt: Centrul de Voluntariat VOLUNTARIS, Asociaţia Noi Oameni Împreună, Grupul şcolar ICM2, Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Fizică, Casa de Cultură „Traian Demetrescu“, Habitat pentru Umanitate Craiova, CERT Dolj, Centrul Cetăţenesc de Dezvoltare Democratică, Asociaţia Părinţilor Români Voluntari – APROV  Craiova şi Cercetaşii RIBON. Manifestările dedicate săptămânii voluntariatului se vor încheia duminică, 25 aprilie. „Săptămâna Naţională a voluntariatului a luat amploare cu fiecare ediţie, iar acest fapt ne demonstrează că potenţialul pentru implicare în comunitate al cetăţenilor este mai mare decât se crede. El trebuie doar fructificat şi stimulat corespunzător“, a menţionat Corina Pintea, director executiv al Pro Vobis – Centrul Naţional de Voluntariat.

Conştientizarea tinerilor privind voluntariatul
 
Din cele menţionate de organizatorii manifestărilor dedicate voluntariatului din Craiova, săptămâna aceasta este un prilej de a aduce la cunoştinţa tuturor contribuţia esenţială a voluntarilor activi din România la bunăstarea comunităţilor lor. „Fie că este vorba de activităţi de voluntariat public, activităţi de socializare cu copii, vârstnici sau persoane cu dizabilităţi, de igienizare sau reamenajare, punerea în scenă a unor piese de teatru social, reciclare, activităţi nonformale pentru integrarea tinerilor în activităţi de voluntariat, colecte de jucării sau alimente, sau de campanii de informare şi promovare a voluntariatului, prezentări ale oportunităţilor programului Tineret în Acţiune, inclusiv Serviciul European de Voluntariat, târguri de oportunităţi de voluntariat, marşuri, ateliere sau dezbateri pe tema voluntariatului, SNV reuneşte un număr din ce în ce mai mare de participanţi în fiecare an“, a menţionat Cristina Catană Bucă, membră a Centrului de Voluntariat Craiova.

Calendarul manifestărilor

În Craiova, manifestările vor continua. Astăzi, Asociaţia N.O.I. – Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Fizică – va desfăşura acţiunea „Nepot pentru o zi“. Tinerii, membri ai asociaţiei studenţeşti, vor petrece o zi la Azilul de Bătrâni din Craiova. Vineri, 23 aprilie 2010, Centrul de Voluntariat Craiova, Asociaţia N.O.I. va organiza o acţiune în Penitenciarul de Minori şi Tineri, iar începând cu ora 14.00, Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ va găzdui seminarul „Tineret în Acţiune“. Sâmbătă, 24 aprilie 2010, membrii Fundaţiei Habitat pentru Umanitate Craiova îşi vor petrece o zi pe şantierul habitat din Bechet. Membrii Centrului Cetăţenesc de Dezvoltare Democratică vor desfăşura acţiuni în localitatea doljeană Câmpeni, pentru conştientizarea cetăţenilor privind drepturile omului. Asociaţia Părinţilor Români Voluntari – APROV  Craiova, Cercetaşii RIBON, Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ vor desfăşura acţiuni de informare, ateliere ad-hoc sub sloganul „Educaţia dincolo de poarta şcolii“.

Patru din zece americani fac voluntariat

În timp ce în România, voluntariatul s-a dezvoltat în ultimii ani, în alte ţări numărul celor implicaţi în acţiuni de voluntariat este foarte mare. În timp ce patru din zece americani desfăşurau activităţi de voluntariat la sfârşitul anului trecut, mai mult de o treime susţin că networkingul reprezintă principalul motiv pentru care efectuează activităţi de voluntariat, potrivit unui studiu realizat de Fidelity Charitable Gift Fund şi publicat de săptămânalul economic BusinessWeek. Conform studiului, voluntariatul oferă astfel nenumărate posibilităţi de relaţionare între şomeri şi cei care au reuşit să rămână angajaţi în recesiune. În plus, activităţile neplătite efectuate ca şi practică în bănci sau companii cresc şansele de angajare. „Din moment ce oamenii sunt şomeri sau neangajaţi de o bună perioadă de timp, nu e de mirare că numărul voluntarilor creşte în fiecare zi. Mulţi se tem că îşi pierd abilităţile de a efectua corect şi rapid o sarcină de serviciu şi de aceea încearcă sub orice formă să îşi exerseze aceste abilităţi“, afirmă coordonatorul unui grup de voluntari, Jennifer Wescott. Voluntarii sunt încurajaţi să socializeze şi să îşi creeze astfel o reţea de cunoştinţe utile în momentul în care numărul ofertelor de joburi va creşte. „Nu ştii niciodată cu cine te vei împrieteni şi ce rol va juca acea persoană în viaţa ta. Recomand abordarea oricărei ocazii de socializare“, afirma Wescott. O treime dintre respondenţii la studiu afirmă că au dorit să crească numărul de interacţiuni, încercând să afle unde îşi pot plasa CV-ul. Unii voluntari trec în CV şi perioada de muncă voluntară, evitând să menţioneze însă că această activitate nu a fost plătită. „Cei mai mulţi dintre voluntari scriu că au efectuat activităţi de consiliere sau consultanţă, în loc să denumească acea activitate voluntariat. Nu este greşit, atunci când nu încerci să faci din munca de voluntar un pseudojob“, afirmă recruiterii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII