Mass-media franceze abundă în informaţii şi statistici alarmante, referitoare la evoluţiile din economiile mari ale lumii.
În Statele Unite, Produsul Intern Brut s-a diminuat în ultimul trimestru al anului trecut într-un ritm anual de 3,8 la sută, ritm nemaicunoscut vreodată din 1982, când a fost de minus 6,4 la sută. Un recul cu mult mai mare decât se prevăzuse, el fiind determinat, în principal, de imensele stocuri de mărfuri existente în întreprinderi. Consecinţa: creşterea economică în 2009 nu va fi mai mare de plus 1,3 la sută, cea mai slabă rată de creştere din 2001 până în prezent. Cheltuielile de consum s-au redus şi ele considerabil, îndeosebi cele pentru investiţii, iar contribuţia comerţului exterior a fost nulă, ca urmare a căderii exporturilor. Barack Obama, citat în repetate rânduri în ultimele zile de posturile de televiziune, a calificat reculul PIB drept o „catastrofă“ şi a cerut Senatului american să aprobe giganticul său plan de relansare. El a criticat virulent primele „neruşinate“ pe care societăţile de pe Wall Street au continuat, şi în 2008, să le acorde angajaţilor lor (18,4 miliarde de dolari), în timp ce americanii au contribuit cu propriul buzunar pentru a le menţine pe linia de plutire.
Japonia a înregistrat o scădere-record a producţiei (minus 9,6 la sută în luna decembrie) şi o creştere brutală a şomajului (cu 0,5 la sută, ajungând la 4,4 la sută). Consumul este în cădere liberă (-4,6 la sută). Toate aceste cifre, cu mult mai alarmante decât prognozaseră analiştii niponi, confirmă gravitatea recesiunii din Japonia. Potrivit unor previziuni, producţia japoneză din februarie va arunca ţara la nivelul anului 1983, iar diminuarea producţiei în următoarele cinci luni va fi mai mare decât creşterea înregistrată în ultimul sfert de secol. Prognoze de-a dreptul catastrofale sunt şi în alte domenii ale economiei nipone.
Se prăbuşesc giganţii electronicii nipone
Informaţiile pesimiste la nivel macroeconomic sunt însoţite de o avalanşă de anunţuri apocaliptice privind diverse grupuri, întreprinderi, cu precădere din sectorul electronicii. NEC, gigant nipon specializat în electronică şi telecomunicaţii, a terminat exerciţiul financiar 2008/2009 pe roşu, motiv pentru care va suprima 20.000 de locuri de muncă la nivel mondial. Hitachi va concedia 7.000 de angajaţi, după ce a terminat anul precedent cu o pierdere imensă, de 700 de miliarde de yeni (5,8 miliarde de euro).
Joia trecută, Sony şi Toshiba, ale căror rezultate în 2008 au fost dezastruoase, au anunţat suprimarea mai multor mii de locuri de muncă. În plus, cel mai mare constructor de automobile, Toyota, se pregăteşte să anunţe pierderi colosale pentru 2008/2009, evaluate la 400 de miliarde de yeni (3,3 miliarde de euro). Cel de-al doilea mare constructor de automobile, Honda, şi-a redus şi el obiectivele anuale în ceea ce priveşte producţia, iar grupul informatic Fujitsu va intra în alarmă roşie. Mitsubishi, Nissan şi TDK au anunţat, de asemenea, reduceri masive de personal. Economiştii niponi, în aşteptarea bilanţului anului trecut, prevăd o cădere a PIB-ului în ultimul trimestru de peste 10 la sută. Banca Japoniei avertizează că actuala criză va dura cel puţin doi ani. Industriile sunt lovite dur de aprecierea yenului în faţa dolarului şi a monedei euro, diminuând exporturile deja afectate de reducerea drastică a cererii pe pieţele Americii de Nord, Europei şi Asiei. Ca atare, toate programele de redresare anunţate sunt însoţite de vaste planuri de reduceri de personal. De la începutul anului, giganţii japonezi au anunţat deja suprimarea a 55.800 de locuri de muncă, la care se adaugă alte 16.000 pe care Sony le anticipase la mijlocul lunii decembrie 2008.
Din Europa, de asemenea, ştiri îngrijorătoare: grupul bancar franco-belgian Dexia, salvat în septembrie anul trecut de guvernele francez, belgian şi luxemburghez, a anunţat suprimarea, în 2009, a circa 900 de locuri de muncă, respectiv 2,5 la sută din efective, precum şi închiderea sau reducerea activităţilor internaţionale. Şomajul creşte fulgerător în zona euro: 8 la sută în decembrie anul trecut (cota cea mai înaltă înregistrată din noiembrie 2006), faţă de 7,9 la sută în noiembrie. Motiv serios pentru a o determina pe Angela Merkel să propună, în cadrul Forumului Economic de la Davos, de săptămâna trecută, crearea unui Consiliu Economic al Naţiunilor Unite – după modelul Consiliului de Securitate – dotat cu o „Chartă a ordinii economice mondiale“.
Greul abia acum începe
O posibilă apocalipsă financiară a fost subiectul de conversaţie favorit la cel de-al 39-lea Forum Economic, desfăşurat săptămâna trecută la Davos. Corespondenţii reputatului săptămânal economic francez Challenges fac remarca de mai sus întrucât, spun ei, nici la acest conclav al elitei politice şi economice mondiale, la care au fost prezente personalităţi de primă mână, inclusiv premierii rus şi chinez, „nu a fost găsită cheia ieşirii din actuala criză“. „De ce suntem surprinşi de previziunile atât de sumbre? Suntem cumva nişte nulităţi în ale economiei? Mă tem că răspunsul este afirmativ“ – spune pentru Challenges unul dintre stâlpii forumului, Victor Halberstadt, renumit economist olandez, profesor la Universitatea din Leyde. Figurile centrale la Davos, relevă corespondenţii săptămânalului amintit, au fost aşa-numiţii Doomsday Boys, câteva personalităţi pline de diplome şi distincţii, dar extrem de pesimiste în ceea ce priveşte viitorul, prognozând chiar apocalipsa financiară. Ei au mers cu analizele lor dincolo de previziunile roz ale experţilor FMI, lansând ca sigur pericolul unei încetiniri a ritmului de creştere economică la nivel mondial. Reprezentantul Deutsche Bank, o unitate bancară ce în urmă cu un an funcţiona „ceas“, a anunţat de pe acum o diminuare cu 4 la sută a creşterii economice a Germaniei. Unii dintre Doomsday Boys s-au arătat şi mai radicali, prognozând prăbuşirea întregului sistem financiar actual. Capitalismul este pe cale să se autodistrugă, susţin într-o lucrare evocată în discuţiile de la forum profesorii universitari francezi Bernard Maris şi Gilles Dostaler. Dar „profetul“ acestui grup pesimist este economistul Nouriel Roubini, profesor la Universitatea din New York, cunoscut deja pentru faptul că a prevăzut criza creditelor bancare cu doi ani înaintea declanşării ei. El şi compania cred că „am intrat deja într-o criză cel puţin la fel de gravă ca aceea din 1929/1930, ce va antrena ani îndelungaţi de creştere negativă, falimente în lanţ, şomaj, instabilitate politică, bariere vamale, conflicte armate“. Potrivit lui Immanuel Wallerstein, de la Universitatea Yale, „ne aflăm în ultima fază a unui lung ciclu. Peste zece ani am putea vedea lucrurile ceva mai clar, iar peste 30 ori 40 de ani se va naşte un nou sistem“.
