Comisia Europeana a aprobat recent pentru România extinderea perioadei de aliniere a preturilor la gaze pâna la 31 decembrie 2008. Masura este menita a calma spiritele, deja inflamate, ale consumatorilor români.
Tot mai multe sindicate au iesit in ultimele zile in strada, protestând impotriva scumpirilor repetate ale utilitatilor, ajunse deja la limita suportabilitatii. Pentru a preintâmpina reactii mai violente, guvernul a lasat pretul gazului din productia interna, pentru urmatoarele trei luni, in stand-by. Este perioada de apus a protectionismului statului. Sub presiunea integrarii, regulile pietei libere vor face, in curând, jocul.
Desi guvernantii au spus tot timpul ca aderarea la UE nu aduce doar beneficii, ci si costuri, din pacate asupra acestora din urma au insistat mai putin.
O piata unica inseamna aceleasi conditii pentru toti. România vrea ca din 2007 sa fie a 26-a parte din aceasta piata unica – Uniunea Europeana. Numai ca regulile de joc sunt foarte stricte, pentru ca si echilibrul este fragil: nu poti sa produci pentru export decât „atât“ (si acestea sunt „cotele“ agricole), pentru a nu distorsiona piata prin supraproductie, nivelul de calitate al produselor trebuie sa indeplineasca anumite norme etc. Totul, la modul ideal, ar trebui sa fie cam la acelasi nivel, pentru ca odata create premisele egalitatii de sanse, lupta sa se desfasoare pe terenul competitivitatii. Iar preturile sa se stabileasca in functie de cerere si oferta.
România nu poate ramâne in afara pietei unice
Inscriindu-si candidatura pentru a fi membru al UE, România si-a asumat toate aceste conditii. Numai ca e foarte greu sa le indeplineasca, atât timp cât nu are exercitiul liberei concurente. Pâna in 1989, toate preturile erau administrate de stat. In ultimii ani, acestea s-au liberalizat treptat, unele pâna la capat. Un exemplu este pretul benzinei. Prin privatizarea fostei SNP Petrom, o data cu lantul de benzinarii, piata carburantilor s-a liberalizat total. Noul proprietar, compania austriaca OMV, a fost atunci absolut stapâna pe situatie si a lasat pretul benzinei sa creasca pâna la valoarea stabilita de piata, adica de concurenta intre ceilalti furnizori de carburanti si de nivelul cererii si al ofertei.
Piciorul statului pe pretul gazului
Pentru inca putin timp, România mai este o piata relativ inchisa. Statul mai are inca puterea sa stabileasca, de exemplu, cu cât sa vânda gazele naturale din productia proprie. Si o impune chiar unui producator privat, Petrom-OMV, pentru ca inca mai detine 40% din capitalul societatii (mai detinea, pentru ca 10% din actiuni au mers la Fondul Proprietatea, iar 8% le vor primi actionarii Petrom).
In 2004, când a cumparat SNP Petrom, OMV a cumparat o societate care extrage aproximativ sase miliarde metri cubi de gaz pe an. Pe care ii vinde acum cu 110 dolari/mia de mc, pretul pe care il impune statul. Chiar daca, pe piata internationala, cotatiile titeiului cresc sau gazul se vinde cu peste 250 de dolari. Reprezentantii Petrom SA au recunoscut, de curând, ca „subventioneaza“ pretul gazului. Insa tot ei au spus ca „subventiile nu vor mai putea fi mentinute pentru mult timp, pentru ca UE este un teren de concurenta reala in domeniul energetic“. Noii proprietari ai Petrom au acceptat sa vânda gazele pe care le extrag la circa 40% din pretul pe care il cere, de exemplu, Rusia (285 de dolari/1.000 mc). Iar in comparatie cu acest pret, sa inregistreze „pierderi“. Exact acelasi lucru se poate spune si despre Romgaz, primul mare producator intern de gaze, ramas inca in proprietatea statului.
„Victimele“ integrarii
De teama crizelor sociale, statul mai tine cât poate de acest pret „subventionat“. Integrarea ne bate insa la usa. Daca vom adera la 1 ianuarie 2007, va trebui sa lasam subventiile in urma, pentru ca ele nu vor fi permise decât pentru categoriile defavorizate de consumatori casnici. Toti consumatorii industriali trebuie sa se obisnuiasca cu ideea ca vor trebui sa cumpere gaze naturale la pretul pietei. Adica cam cu cât importam – acum cu 270-280 de dolari, dar nu se stie cum va evolua piata internationala a titeiului. Costurile vor fi uriase si, adaugate la tehnologia invechita si mare consumatoare de energie, vor duce probabil la colapsul multora.
Combinatele chimice, pe lista
Desi guvernul a hotarât pentru a doua oara consecutiv in acest an ca mia de metri cubi sa ramâna la 110 dolari, deja combinatele chimice se plâng de pretul foarte mare al gazului metan. „Proportia pretului gazului metan in costul produselor finite ale acestor intreprinderi se reflecta in proportie de 60-65%. Marea problema a intreprinderilor noastre este ca piata interna de ingrasaminte absoarbe foarte putine cantitati. Fermierii sau asociatiile de producatori nu au bani, iar singura sansa ca sa se mentina este sa produca pentru export. Dar concureaza pe o piata unde preturile sunt foarte mici, pentru ca sunt mari jucatori. O tona de uree la export costa, de exemplu, 210 dolari, plus taxele de transport. La noi, numai pretul gazului metan este de 200 de dolari. In aceste conditii, combinatele de ingrasaminte nu o sa mai poata produce si atunci inchid productia“, a declarat Achille Costin Dutu, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie.
Câte dintre ele vor rezista, vom vedea in cel mult doi ani, cât ne-a mai dat UE.
Intâlnire a lui Seres cu directorii combinatelor chimice
Ministrul Economiei si Comertului, Ioan Codrut Seres, i-a informat pe directorii combinatelor de ingrasaminte chimice de prelungirea cu doi ani a calendarului de aliniere a preturilor la gazele naturale.
Expertii MEC si conducerile combinatelor cauta solutii prin care cresterea tarifelor la gaze sa poata fi suportata de industria de ingrasaminte chimice. Seres a subliniat ca repartizarea cantitatilor de gaze din productia interna, precum si a celor din import catre consumatorii eligibili trebuie sa respecte principiile liberei concurente.
Ministrul Economiei si reprezentantii combinatelor de ingrasaminte chimice se vor intâlni luni, 27 martie, pentru a clarifica problema alimentarii cu gaze naturale pentru aceasta categorie de consumatori industriali.
