11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajEco Sud Adoptă Sistemul Taxei Unice de Mediu la Depozitarea Deșeurilor

Eco Sud Adoptă Sistemul Taxei Unice de Mediu la Depozitarea Deșeurilor


Începând cu 1 Ianuarie 2017, în România va intra în vigoare și va fi percepută taxa pentru depozitare la depozitul de deșeuri, conform OUG 196/2005 (astfel cum a fost modificata și completată prin OG 31/2013, cu modificările aduse prin legea  nr. 384/2013).

Societatea Eco Sud SA este pregătită de această schimbare și a transmis informări, în timp util, atât către autorități, cât și către agenții economici, astfel încât această taxă să fie încadrată în condițiile legii, de la 1 Ianuarie 2017. Colectorii autorizați cu care societatea colaborează, au înțeles exigențele prevederilor legale, semnând la rândul lor acte adiționale privind introducerea taxei de depozitare, și având astfel posibilitatea de a depozita deșeurile fără sincope, asigurând un serviciu de utilitate publică continuă și contribuind la protejarea susținută a mediului înconjurător și la prevenirea răspândirii factorilor de mediu dăunători, toate acestea pentru menținerea stării de sănătate a populației.

Eco Sud va permite depozitarea, cu data de 1 Ianuarie, numai în condițiile și cu respectarea prevederilor legii, apelând colectorii care nu au făcut-o deja, să semneze actele adiționale care să le permită accesul în depozit. Eco Sud se va afla în dialog permanent cu autoritățile și clienții săi, pentru a preîntâmpina eventuale blocaje la inițierea acestui nou sistem de taxare, garantând depozitarea deșeurilor așa cum este prevăzut în OUG 196/2005.
Taxa de depozitare încasată de Eco Sud va fi virată către Administrația Fondului de Mediu, care o va colecta în vederea încurajării reciclării și descurajării depozitării, în condițiile în care scopul României este ca până în anul 2025 să producă deşeuri zero.
Taxa de mediu la depozitul de deșeuri, va avea valoarea de 80 RON/tonă + TVA, urmând ca suma să evolueze până la atingerea țintelor impuse. Nerespectarea standardelor impuse de Uniunea Europeană va atrage României plata unor amenzi uriașe.
Eco Sud invită, pe această cale, actorii implicați în managementul deșeurilor din județul Dolj, începând de la autorități până la colectori, să respecte o lege care intră în vigoare începând cu 1 Ianuarie 2017, asadar valabilă pentru toți, scopul final al acestei legi, reprezentându-l îmbunătățirea condițiilor de mediu și o viață mai bună pentru fiecare în parte.

Despre Eco Sud SA

EcoSud este un important furnizor de soluții integrate de mediu, destinate depozitării și eliminării deșeurilor menajere solide urbane, cât și a deseurilor industriale. Misiunea noastră este să creăm parteneriate cu clienții și comunitățile în care ne desfășurăm activitatea, pentru a gestiona și reduce cantitatea de deșeuri, de la colectare până la depozitare, ocazie cu care încercam să recuperăm resurse valoroase și necesare vieții.
Prin investiții in domeniul ambiental, în protejarea pânzei de apă freatică, în protejarea aerului și a naturii, prin realizarea riguroasă a componentelor de infrastructură din cadrul depozitelor de deșeuri gestionate la nivel național, Eco Sud garantează atragerea și menținerea armoniei în viețile noastre și o pornire cu dreptul în călătoria noastră către echilibru.
Societatea Eco Sud SA gestionează în prezent un număr de patru depozite ecologice: Depozitul Ecologic de Deșeuri Solide Urbane și Industriale Asimilabile Vidra pentru municipiul București și localitățile învecinate, Depozitul Ecologic Regional de Deșeuri Solide Urbane și Industriale Asimilabile Mofleni pentru municipiul Craiova și județul Dolj, Depozitul Central Mavrodin pentru Sortarea, Compostarea, Tratarea și Depozitarea Deșeurilor Municipale Solide din Județul Teleorman și Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Frățesti – Giurgiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS