Opereta „Sânge vienez“, premiera verii de la Opera Română Craiova, a adus în Cetatea Băniei nume de rezonanță ale scenei românești și internaționale: regizorul Rareș Zaharia (Franța), designerul Cătălin Botezatu, care a creat costumele, scenograful Barbara Del Piano (Franța). La crearea „Istoriei unei zile nebune“ a contribuit și coregraful Răzvan Mazilu, care a avut amabilitatea, între repetiții și spectacolul de premieră, să ne răspundă la câteva întrebări.
GdS: Ați revenit la Craiova pentru a semna coregrafia operetei „Sânge vienez“ de pe scena Operei Române Craiova. Ce înseamnă acest proiect pentru dumneavoastră?
Răzvan Mazilu: Este o mare bucurie. M-am înţeles minunat cu instituţia Operei din Craiova la anterioara colaborare, care a fost acum mulţi ani. Ce mi se pare extraordinar este faptul că acum regăsesc o instituţie modernă. Echipa pe care regizorul Rareş Zaharia şi directorul Operei din Craiova au adunat-o este una care garantează succes operetei „Sânge vienez“. Sunt fericit că fac parte din ea. Este întâlnirea cu o operetă care te face să visezi frumos cu ochii deschiși, să te rupi de problemele cotidiene, să înveți din nou să râzi, să dansezi, să iubești.
Sunt fericit să mă întâlnesc cu trupa de balet a Operei, care este o trupă mică de tineri frumoși, plină de energie, care își dorește să evolueze.
GdS: Dansul completează în mod armonios acest spectacol. Ce stiluri vom vedea în „Sânge vienez“?
R.M.: Regizorul Rareş Zaharia a plasat acţiunea în perioada interbelică, în anii ’30. E o atmosferă de „marele Gatsby“, în care toate problemele par să dispară. Se creează o armonie, o iubire, o fericire care pluteşte în aer, de aceea am propus ca genul de dans să fie charlestonul, care este emblematic pentru perioada aceasta.
GdS: Au existat de-a lungul timpului spectacole pe care aţi dorit să le faceţi și nu aţi avut ocazia?
R.M.: Sigur, puţine spectacole în cariera unui artist ies aşa cum îţi doreşti. Teatrul, baletul se fac în echipă și este foarte important să ştii să îţi alegi oamenii cu care să lucrezi, care să nu te trădeze în idei, care să meargă cu tine pe drumul propus. Contează să fii responsabil, ca tot ceea ce vrei să arăţi pe scenă să intereseze cu adevărat oamenii, care vin într-o sală de teatru și plătesc un bilet, care pleacă de acasă și își doresc să vadă ceva cel puțin ieșit din comun. Trebuie să oferi tot ceea ce ai mai bun. În cariera unui artist există şi succese, dar şi umbre, şi este firesc să fie aşa. Important este să înveţi din neîmpliniri şi să mergi mai departe.
GdS: Reprezentații în cluburi nocturne („Sell me“), muzică sacră („Black Bach“), tango („Un Tango mas“), lucruri care par la prima vedere contrarii. Vi le însușiți pe toate cu ușurință, plutind printre ele. Care este stilul pe care îl preferați?
R.M.: În ultimul timp, genul preferat și ceea ce mi-aș dori să fac pe viitor este musicalul. Îmi place foarte mult, pentru că înglobează teatru, muzică și coregrafie. Am montat anul trecut, în cadrul Festivalului Național de Teatru, musicalul „West Side Story“, pe care îl vom prezenta acum pe scena Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cu orchestra națională de tineret condusă de maestrul Gabriel Bebeșelea, cu actori tineri care cântă, dansează și joacă deopotrivă. Am montat tot anul trecut musicalul „Cabaret“ la Teatrul German de Stat din Timișoara și toate astea îmi arată încă o dată că musicalul este ceea ce îmi doresc să fac pe viitor.
GdS: Dacă ar exista un spectacol care să aibă la bază viaţa dumneavoastră personală, ce muzică şi ce stil de dans aţi alege pentru a reflecta această poveste frumoasă în paşi de dans?
R.M.: Cred că ar fi un amestec foarte nebun de charleston, rock, lucruri foarte puternice și foarte dinamice, pline de energie, pentru că așa este viața mea. Încerc să trăiesc fiecare clipă cât mai complet și complex.
GdS: Aţi visat vreodată că dansați sau ați dansat în vis?
R.M: Visez de foarte multe ori că dansez și, bineînteles, cele mai multe vise sunt coșmaruri. Tot timpul visez ori că am nimerit într-un spectacol greșit, că mi se întâmplă ceva rău, că am nimerit într-un alt decor, că nu mai am aceeași parteneri de scenă lângă mine. Asta se întâmplă de fiecare dată când lucrez la un spectacol și implicarea este totală.
GdS: Cum aţi descrie acest drum în pași de dans?
R.M.: Nu este totdeauna un drum perfect, pavat numai cu succese și împliniri, dar până la urmă așa este firesc să fie. Este un drum în evoluție. Dansul este exact ceea ce mi-am dorit să fac dintotdeauna și cred că ăsta e unul dintre secretele fericirii și reușitei.
Răzvan Mazilu, pe scurt
Răzvan Mazilu s-a născut la 21 iunie 1974, la Bucureşti. De la vârsta de trei ani a studiat dansul. Chiar dacă la început totul părea o joacă, odată cu trecerea timpului, dansul a devenit o preocupare serioasă. A absolvit Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“ din Bucureşti (1992) şi Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografica „I.L. Caragiale“, secţia Creaţie Coregrafică (1996). Eleganţa, frumuseţea mişcării, marea sa expresivitate scenică fac din el un „aristocrat al mişcării”.
Mirela Marinescu şi Ștefania Băjenaru – studentă în anul I la Facultatea de Litere, secţia Jurnalism
