13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCultura„Poveste din Bucureștiul de odinioară“, la Filarmonica „Oltenia“

„Poveste din Bucureștiul de odinioară“, la Filarmonica „Oltenia“

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj în parteneriat cu Filarmonica „Oltenia“ Craiova prezintă, sâmbătă, 18 februarie 2023, începând cu ora 18:00, spectacolul muzical „Poveste din Bucureștiul de odinioară“.

Spectacolul este susținut de actrița Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu, acompaniați de Taraful de Oraș (Valentin Cucu – pian, Nicolae Petrea – contrabas, Daniel Mustățea – acordeon).

Evenimentul face parte din manifestările culturale reunite sub genericul „Brâncuși. Al lumii“, dedicate celebrării a 147 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși.

„Poveste din Bucureștiul de odinioară“ este un proiect cultural, inițiat de actrița Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu, care are ca scop salvgardarea patrimoniului imaterial al muzicii ușoare românești, reprezentată de creațiile compozitorilor care s-au afirmat începând cu perioada interbelică.

Spectacolul propune o incursiune în viața fascinantă a poveștilor unei lumi aproape pierdute și îngropate sub straturi de uitare, pe care muzica o reconstituie într-un mod unic, inegalabil.

„Muzica Poveștii din Bucureștiul de odinioară“ este muzica unei perioade în care arta și cultura s-au manifestat la cel mai înalt nivel, o temporalitate în care Marele Brâncuși, expresie de altfel pleonastică, atingea apogeul carierei sale“. (Amelia Etegan, manager C.J.C.P.C.T. Dolj)

Spectacolul muzical „Poveste din Bucureștiul de odinioară“, găzduit de Filarmonica „Oltenia“ Craiova, dăruiește publicului grația întâlnirii cu melodii de suflet, printre care amintim: „Limelight“ (compozitor: Charlie Chaplin), „Așa începe dragostea“, „Violete pentru fete“, „Coșarul“ (muzica: Nicolae Kirculescu, versuri: Mihai Maximilian), „Căruța Poștei“ (compozitor: Grigoraș Dinicu), „Avant de mourir“, „Horă de concert“ (compozitor: Georges Boulanger), „Once upon a time in America“ (compozitor: Ennio Morricone), „Of, inimioară“ (muzica: Edmond Deda, versuri: Harry Negrin), „Habar n-ai tu“ (muzica: Ion Vasilescu, versuri: Ion Vasilescu și Eugen Mirea), „Mi-am pus busuioc în păr“ (muzica: Ion Vasilescu, versuri: Nicolae Vlădoianu).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS