10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieCL Craiova, obligat de instanţe să înstrăineze case şi terenuri

CL Craiova, obligat de instanţe să înstrăineze case şi terenuri

Aleşii municipali vor lua act în şedinţa din această lună de două hotărâri definitive ale judecătorilor.

Consiliul Local (CL) Craiova are pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi două proiecte de hotărâre privind decizii ale instanţei în chestiuni imobiliare. În prima dintre ele, instanţa constată că Parohia „Sf. Ioan Hera“ a dobândit pe calea prescripţiei administrative de lungă durată dreptul de proprietate asupra unui teren intravilan de 1.194 mp de pe strada Crişului din Craiova.

Bucata de teren respectivă făcea parte dintr-o suprafaţă mai mare, de peste 6.000 mp, care figura în cartea funciară ca domeniu public. Cum însă parohia stăpâneşte terenul respectiv de peste 30 de ani, poate intra în posesia lui şi în acte. Hotărârea instanţei este definitivă, iar în consecinţă CL va trebui să ia act de ea şi să o pună în aplicare.

Locuinţă cu două camere la 24.000 de euro în Valea Roşie

Altă decizie a instanţei rămasă definitivă se referă la faptul că municipiul a fost obligat să vândă către un cetăţean o locuinţă de pe strada Rovinari din cartierul Eroilor (Valea Roşie) compusă din două camere şi dependinţe, la preţul de aproape 116.500 de lei. Locuinţa respectivă aparţinea domeniului privat al municipiului Craiova şi se afla în administrarea Regiei Autonome a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL). Din documentele ataşate referatului de specialitate, aflăm că persoana care va cumpăra locuinţa a achitat şi datoriile fostului chiriaş, în valoare de 30.000 de lei. El a venit chiriaş în locuinţă în 2010, pe care ulterior a vrut să o cumpere. După expert, aceasta valorează 116.485 de lei, adică circa 24.000 de euro.


Tot în şedinţa de joi a CL Craiova se va supune votului un proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul privat al municipiului al unor bunuri, printre care un modul de conectare cu poliţia locală pentru căutare şi vizualizare informaţii despre autovehicule, inclusiv plata taxei de parcare; echipamente de fitness pentru water park; module platformă supraterană pentru colectarea selectivă a deşeurilor; precum şi 30 de laptopuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS