Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a plătit amenda de 200.000 de lei dată de Autoritatea Electorală Permanentă, pentru încălcarea legislaţiei privind finanţarea campaniei electorale. Informaţia a fost confirmată pentru News.ro de către preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu. Banii ajung la bugetul de stat.
Fostul candidat Călin Georgescu a plătit amenda de 200.000 de lei dată de AEP, în urma neregulilor găsite în finanţarea campaniei electorale din 2024, a confirmat Preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aplicat amenzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aplicat amenzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei şi a confiscat peste 19,5 milioane de lei, în urma controalelor care au vizat finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale din 2024 – 2025.
Cea mai mare amendă pe care AEP o poate acorda – 200.000 de lei – a fost aplicată fostului candidat independent Călin Georgescu, care a încălcat mai multe prevederi legale.
Expert Forum a realizat un raport care sintetizează sancţiunile aplicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în 2024 şi 2025, atât pentru finanţarea campaniilor electorale, cât şi pentru finanţarea politică.
Călin Georgescu a încălcat prevederi legate de sursa fondurilor
Fostul candidat independent Călin Georgescu a încălcat prevederi legate de sursa fondurilor, tipurile de materiale care pot fi folosite şi depunerea raportului de venituri şi cheltuieli, respectiv a documentelor justificative.
AEP a sesizat şi Poliţia şi Parchetul General cu privire la campania lui Călin Georgescu.
Georgescu a primit mai multe amenzi, astfel:
50.000 de lei – art 28 (1) a) cheltuielile aferente campaniilor electorale trebuie să provină numai din contribuţii ale candidaţilor sau ale formaţiunilor politice;
25.000 de lei – art 36 (3) – Competitorii electorali au obligaţia de a imprima pe materialele electorale numele candidatului, operatorul economic, CMF şi tiraj, dacă este cazul.
25.000 de lei – art 36 (32) – În termen de 30 de zile de la data încheierii campaniei electorale, competitorii electorali au obligaţia de a transmite la AEP o declaraţie cuprinzând informaţii privind descrierea materialelor de propagandă electorală online, producţia, perioada şi spaţiul de difuzare a acestora.
50.000 de lei – art.47 alin. (1) – În 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, mandatarii financiari coordonatori sunt obligaţi să depună la AEP rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale şi cuantumul datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei, însoţite de declaraţiile de la art. 28 alin. (13).
50.000 de lei – art. 50 alin (2) – Partidele politice şi candidaţii independenţi au obligaţia de a prezenta în termen de 15 zile AEP documentele solicitate.
Avertisment
28 alin (2) – Încasarea contribuţiilor electorale şi plata cheltuielilor electorale pot fi efectuate numai prin intermediul conturilor bancare notificate în prealabil AEP.
28 alin. (6) – Contribuţiile pentru campania electorală se depun sau se virează în conturile bancare notificate numai de către candidaţi, partide politice sau de către mandatarii financiari ai acestora.
28 alin. (15) – Contribuţiile pentru campania electorală pot fi depuse în conturile bancare notificate AEP numai până la data încheierii campaniei electorale.
AEP a confiscat 19 milioane de lei
În total, AEP a confiscat 19 milioane de lei, din care 16 milioane pentru alegerile europarlamentare şi 2,6 milioane de lei pentru cele locale. 483 de mii de lei au fost confiscaţi ca urmare a unor sesizări (fără a putea identifica tipul de alegeri/fond din datele analizate). Din această ultimă categorie, 455 de mii de lei sunt asociaţi SOS România.

