Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru că au agresat un echipaj de poliţie, după ce agentii l-au imobilizat pe fratele lor, care fusese prins intrând ilegal într-o locuinţă. Celor doi li s-a deschis dosar pentru ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.
Incidentele violente au avut loc în noaptea de 15 spre 16 august, în comuna Mălureni. Poliţiştii care au intervenit, în urma unui apel la 112, au constatat că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 27 de ani, din comuna Păuleasca, a intrat fără drept în curtea şi în locuinţa unui localnic din Mălureni, proprietarul surprinzându-l şi chemând autorităţile.
„La momentul sosirii echipajului de poliţie, bărbatul de 27 de ani se manifesta agresiv verbal, fapt ce a impus efectuarea procedurii de imobilizare. În aceste împrejurări, alţi doi bărbaţi, identificaţi ca fiind fraţii celui în cauză, s-au opus, unul dintre aceştia lovind cu o piatră pe unul dintre poliţiştii care efectua procedura de imobilizare asupra bărbatului, iar altul lovindu-l cu piciorul în zona corpului pentru a-l determina să îi dea drumul. Bărbatul de 27 de ani a fost încătuşat, însă ceilalţi doi au aruncat cu pietre asupra autospecialei de poliţie, provocând avarii”, a informat IPJ Argeş.
Pentru aplanarea scandalului a fost nevoie de intervenţia luptătorilor de la Serviciul Acţiuni Speciale Argeş şi a jandarmilor. Cei doi bărbaţi care au fost violenţi cu echipajul poliţiei au vârste de 34 şi 25 de ani.
Ei au fost depistaţi şi conduşi la sediul poliţiei, fiind arestaţi pentru 30 de zile.
Citeşte şi: Femeie înjunghiată de fostul concubin în curtea centrului maternal în care se mutase sătulă de certuri