Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată pe 4 iulie că în fața unui magazin de pe Calea Timișoarei, din municipiu, ar avea loc un conflict între mai multe persoane.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale au stabilit că cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 47 de ani, s-ar fi lovit reciproc cu obiecte contondente și au provocat distrugeri la două autoturisme care aparțin acestora.
Marţi, 8 iulie, patru dintre bănuiți, cu vârste între 17 și 27 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul IPJ Mehedinți.
Miercuri, 9 iulie, aceștia au fost prezentați magistraților Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin cu propunerea unei alte măsuri preventive, fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți.
Citeşte şi: Sindicaliştii din Ministerul Finaţelor şi ANAF protestează împotriva măsurilor de austeritate