14.4 C
Craiova
luni, 9 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJaponia a ridicat nivelul de alertă pentru un mega-cutremur

Japonia a ridicat nivelul de alertă pentru un mega-cutremur

Japonia a ridicat joi alerta de „megaseism’” aflată în vigoare de o săptămână, a anunţat ministrul responsabil cu gestionarea dezastrelor naturale.

„Întrucât nu a fost detectată nicio anomalie în activitatea seismică şi în deformarea scoarţei terestre, apelul special la o atenţie deosebită a luat sfârşit, dar aceasta nu înseamnă că riscul (unui cutremur major) a fost eliminat”, a declarat Yoshifumi Matsumura în cadrul unei conferinţe de presă.

Agenţia Meteorologică Japoneză (JMA) emisese o avertizare joia trecută, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7,1 pe Scara Richter, soldat cu 15 răniţi în sudul ţării.

În regiunile care ar fi putut fi cele mai afectate, în special în vestul oraşului Kochi, pe insula Shikoku, mii de turişti şi-au anulat rezervările hoteliere, în contextul în care arhipelagul se află într-o perioadă de vacanţe.

Vineri, după acest anunţ, prim-ministrul Fumio Kishida a renunţat la o călătorie planificată în Asia Centrală, transmite Hotnews.

Sâmbătă, autorităţile japoneze au îndemnat populaţia să nu îşi facă „rezerve excesive” de bunuri de consum, în condiţiile în care s-au constatat penurii la anumite produse în unele supermarketuri, inclusiv în capitala Tokyo, după ce acestea au fost luate cu asalt de oamenii îngrijorați.

La lansarea alertei, JMA explicase că „probabilitatea ca un nou cutremur puternic să se producă este mai ridicată decât în mod normal, dar aceasta nu indică faptul că un cutremur va avea loc cu certitudine”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS