20.1 C
Craiova
joi, 24 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn român a intrat cu camionul într-o biserică penticostală din Austria

Un român a intrat cu camionul într-o biserică penticostală din Austria

Un român, de 32 de ani, a intrat cu un camion într-o biserică penticostală. Incidentul a avut loc luni după-amiază în orașul Brunn am Gebirge, din districtul Mödling, landul Austria Inferioară.

Potrivit poliției, românul, care locuiește în Austria din 2020, a pus camionul în marșarier și a lovit de mai multe ori clădirea Bisericii Penticostale Elim. Fațada, ferestrele și ușile au fost grav avariate și, potrivit autorităților, clădirea este în pericol de prăbușire.

La momentul incidentului, în jurul orei locale 16.45, în biserică se aflau trei persoane, între care și un preot. Acestea nu au fost rănite. În schimb, un pieton afla în apropiere ar fi suferit răni ușoare.

Românul nu s-a împotrivit arestării, fiind încarcerat la penitenciarul Wiener Neustadt. La interogatoriu, el a mărturisit anchetatorilor că biserica i-a distrus viața. 

Poliția a mai stabilit că, în urmă cu câteva săptămâni, același individ s-a manifestat violent în biserica pe care a atacat-o luni. În precedentul incident, el a rupt o Biblie în biseric.

Din cauza motivațiilor aparent religioase, ancheta a fost preluată de Biroul regional pentru securitatea statului şi lupta împotriva extremismului.

Citeşte şi: Un tânăr s-a înecat în staţiunea Neptun. O fată a fost salvată de la înec de cei care îl căutau pe băiat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS