20.6 C
Craiova
miercuri, 9 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMircea Geoană a depus cerere oficială pentru a-și înregistra sigla de campanie pentru o candidatură la prezidențiale

Mircea Geoană a depus cerere oficială pentru a-și înregistra sigla de campanie pentru o candidatură la prezidențiale

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a depus o cerere oficială pentru a-și înregistra sigla de campanie pentru o candidatură la alegerile prezidențiale ce vor avea loc la sfârșitul anului.

Fostul președinte al PSD, în prezent numărul 2 în NATO, a depus o cerere oficială pentru a-și înregistra sigla de campanie, după cum a sesizat Radu Bozocea, expert în drepturi de proprietate intelectuală și partener la agenția de proprietate intelectuală Weizmann si Ariana Partners.

Acesta a a descoperit sigla înregistrată de Mircea Geoană în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală pentru cererile depuse în perioada 28-30 iunie, conform hotnews.ro.

Mircea Geoană nu a anunțat deocamdată că intenționează să candideze la alegerile prezidențiale, deși, după cum a scris presa în ultimele luni, acesta se află în campanie electorală nedeclarată prin țară.

Alegerile prezidențiale vor fi organizate în data de 24 noiembrie

Guvernul a anunțat oficial joi că alegerile prezidențiale vor fi organizate în data de 24 noiembrie. Turul 2 al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 8 decembrie.

HotNews.ro a transmis echipei lui Mircea Geoană o solicitare de a comenta informațiile privind înregistrarea siglei de campanie, însă nu a primit un răspuns până în momentul publicării acestui articol.

Citeşte şi: Rishi Sunak a demisionat de la șefia Partidului Conservator

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS