21.2 C
Craiova
joi, 25 iulie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

Dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti. Este, totodată, un semn prin care este recunoscut patrimoniul cultural artistic şi identitar românesc, transmite News.ro.

În cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Primăriei oraşului Vancouver, pe 20 iunie 2024, vice-primarul Lenny Zhou a înmânat consulului general al României, Gabriel Rotaru, o Proclamaţie, prin care primarul Ken Sim, în numele Consiliului Municipal, proclamă ziua de 24 iunie 2024 drept Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti/ Universal Day of the Traditional Romanian Blouse.

La eveniment a participat întreaga echipă a Consulatului General

La eveniment a participat întreaga echipă a Consulatului General, alături de personalităţi reprezentative ale comunităţii româneşti din zona metropolitană a oraşului Vancouver, mai concret, conducerea Camerei de Comerţ Româno-Canadiană din British Columbia (BCRCCC- British Columbia Romanian Canadian Chamber of Commerce), membri ai grupului Tezaur Românesc, mass-media locală de limbă română (Rompost TV)

Prin acest demers de o simbolistică aparte pentru românii şi româno-canadienii din jurisdicţia consulară, Primăria Vancouver, B.C. se alătură altor instituţii şi organizaţii internaţionale care au recunoscut, în mod oficial, Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti/ Ziua Universală a Iei, celebrată anual în ziua de 24 iunie, care reprezintă Sărbătoarea Sânzienelor.

Citeşte şi: Tronsonul bulgăresc al Podului Ruse-Giurgiu se închide pentru reparații 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS