20.7 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUSR cere verificarea averii şefului DNA

USR cere verificarea averii şefului DNA

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus luni o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate, în care solicită efectuarea unui control în legătură cu averea şefului DNA, Marius Voineag. Cererea vine după ce procurorul a apărut într-un interviu cu un ceas de lux la mână şi a primit la o petrecere de botez peste 100.000 euro, informează Agerpres.

„Am venit la ANI pentru a depune o sesizare în privinţa averii procurorului-şef DNA, Marius Voineag. Domnul Voineag a declarat înt-un interviu că deţine un ceas în valoare de aproximativ 3.000 de euro pe care nu l-am regăsit în declaraţia de avere. Probabil este în zona de bijuterii, este neclar.

La fel de neclar este sau cea mai gravă suspiciune în ceea ce îl priveşte pe domnul Voineag se ridică în zona de petrecere botez. Domnul Voineag spunea că se va ocupa în fruntea DNA de peştii mari. Mie mi se pare că el este un peşte mare, care face o nuntă sau face o petrecere de botez ca pe o nuntă. Nu ştim care au fost darurile, nu ştim care sunt persoanele care au venit la această petrecere, nu ştim cât a costat masa şi dansul cum se spune.

În declaraţia de avere, pe lângă multe terenuri, apartamente, este un bugetar de lux domnul Voineag, şeful DNA declară o petrecere de botez, repet, ca o nuntă, undeva la 500.000 lei”, a afirmat Emanuel Ungureanu în faţa sediului ANI.

Șeful DNA, acuzat și că a „trântit” un dosar care îi viza pe doi generali SRI

Emanuel Ungureanu îl mai acuză pe şeful DNA că a „trântit” un dosar care îi viza pe doi generali SRI, în legătură cu achiziţii în pandemie şi se întreabă dacă la acea petrecere de botez au fost şi „nişte generali SRI”.

„Trebuie să vedem cine au fost invitaţii la această petrecere, cine a dat darul şi dacă acele daruri n-au fost un fel de taxă de protecţie. Aşa cum domnul Voineag crede în dosarul vaccinurilor şi eu cred că, în această declaraţie de avere, ANI poate găsi lucruri foarte interesante, care trebuie oricum verificate foarte atent, pentru că domnul Voineag trebuie să fie un exemplu de integritate, un exemplu de moralitate. Deocamdată, din declaraţiile lui, nu este foarte clar care este sursa unor sume de de bani”, a mai spus Ungureanu.

Ce avere a declarat șeful DNA

Recent, Voineag a venit la un interviu cu un ceas de lux şi a spus, la întrebarea jurnalistului, că l-a costat 17.000 de lei.

În ultima declaraţie de avere, el a menţionat o casă, două apartamente, două terenuri, două maşini şi bijuterii în valoare de 6.000 de euro.

De asemenea, el a trecut suma de 500.000 lei dintr-un antecontract vânzare-cumpărare imobil în Voluntari şi 502.500 lei, bani primiţi în urma organizării unei petreceri de botez.

Citește și: Un bărbat înșelat de soție l-a denunțat pe amant pentru… violare de domiciliu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS