22.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTânăr implicat în jefuirea unui fost ofițer SRI, arestat pe Otopeni când se întorcea din Belgia

Tânăr implicat în jefuirea unui fost ofițer SRI, arestat pe Otopeni când se întorcea din Belgia

Un tânăr de 19 ani căutat pentru jaful din casa unui fost ofițer SRI a fost reținut pe Aeroportul Otopeni, când se întorcea cu avionul din Belgia. Tânărul era dat în urmărire pentru furt și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în dosarul care vizează furtul unui pistol, a cartușelor aferente și a unor bijuterii dintr-o locuință din Voluntari. 

Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au fost informați, joi, de polițiștii de frontieră că pe Aeroportul București Otopeni a fost depistat un bărbat de 19 ani, urmărit la nivel național, care s-a deplasat cu o aeronavă pe ruta Bruxelles – București.

Polițiștii au pus în aplicare mandatul de arestare preventivă în lipsă, emis de către Judecătoria Buftea pe numele bărbatului de 19 ani, bănuit de comiterea faptei de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în cauză fiind sesizată la data de 6 ianuarie, sustragerea unui pistol, a cartușelor aferente și a unor bijuterii, dintr-o locuință situată în orașul Voluntari.

În acest caz mai sunt cercetați alți trei bărbați. Arma şi cartușele au fost descoperite într-un lac.

Un bărbat din Voluntari a sesizat, la începutul anului, că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţa situată în oraşul Voluntari bani, bijuterii, un pistol Glock și muniția aferentă. Victima are 50 de ani și este fost ofițer al Serviciului Român de Informații. Hoții au intrat în locuință în momentul în care acesta nu era acasă. 

Citeşte şi: Bărbat bătut şi prădat de paznicii din gară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS