14.2 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia suspendă contribuțiile pentru organizația ONU pentru refugiații palestinieni

România suspendă contribuțiile pentru organizația ONU pentru refugiații palestinieni

România oprește plata contribuției la agenția ONU pentru refugiații din Palestina, a anunțat luni Ministerul Afacerilor Externe, după ce membri ai personalului UNRWA au fost acuzați că au fost implicați în atacul terorist comis de Hamas la 7 octombrie.

MAE spune că a luat notă cu maximă îngrijorare de recentele acuzații grave privind presupusa implicare a unor membri ai personalului Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații din Palestina în Orientul Apropiat – UNRWA – în atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului, de la 7 octombrie 2023.

Aceste acuzații trebuie să facă obiectul unor investigaţii imediate și aprofundate ale ONU, apreciază Ministerul Afacerilor Externe, conform hotnews.ro.

„Salutăm reacția rapidă a conducerii UNRWA de a rezilia cu efect imediat contractele persoanelor vizate și ne exprimăm toată încrederea că investigațiile demarate de ONU, aflate inclusiv în atenția Secretarului General al organizației, vor clarifica situaţia în cel mai scurt timp”, a precizat MAE.

România nu va lansa proceduri pentru noi contribuții voluntare către UNRWA

Până la finalizarea investigației, România nu va lansa proceduri pentru noi contribuții voluntare către UNRWA, conform MAE.

Întrebați dacă acest lucru înseamnă suspendare fondurilor, reprezentații MAE au precizat că România a contribuit până acum voluntar iar pentru acest an nu avea angajamente, pe baze voluntare, anunțate.

„Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, urmând a ne menține coordonarea cu partenerii noştri, inclusiv la nivel european”, a mai transmis MAE.

Printre țările care au suspendat finanțarea pentru UNRWA se numără SUA, Germania, Marea Britanie și Australia.

Citeşte şi: Sondaj: 93,6% dintre români consideră că fermierii şi transportatorii au dreptate să protesteze

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS