17.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFost primar, acuzat de infracțiuni sexuale cu o minoră cu dizabilități

Fost primar, acuzat de infracțiuni sexuale cu o minoră cu dizabilități

Un fost primar, soţul actualei primăriţe din comuna Pojejena, din Caraş-Severin, cunoscut în zonă drept Prinţul Clisurii, este acuzat că a racolat o adolescentă de 14 ani cu handicap mental. A dus-o la cabana sa de vânătoare, unde a fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu angajaţii săi. Şase luni ar fi durat calvarul copilei.

Cei de la DIICOT, împreună cu poliţiştii de la Crimă Organizată Caraş-Severin, au descins joi dimineaţă la locuinţa familiei Radovancovici.

Este continuarea anchetei începute anul acesta, în luna octombrie, când Omer Radovandovici a fost ridicat tot de DIICOT. Atunci a fost ridicat împreună cu amanta sa, fiind acuzaţi că au corupt-o sexual pe fiica acesteia, de 11 ani.

După ce a fost arestat împreună cu amanta pentru mai multe infracţiuni, Omer Radovancovici a fost lăsat în libertate de Curtea de Apel Timişoara, fără niciun fel de restricţie.

Fostul primar, acuzat de trafic de minori

Ancheta DIICOT a continuat însă, pentru că a venit o altă sesizare, de la Protecţia Copilului de data aceasta, legat de un alt caz de trafic de minori. Este vorba despre o fată de 14 ani cu handicap mental de gradul 3.

Aceasta ar fi fost racolată de Omer Radovancovici şi dusă la cabana acestuia din comuna Berzeasca, aflată în pădure, unde acesta are un domeniu de vânătoare.

Dispariţia fetei a fost sesizată la poliţie de una dintre surorile ei. Fata a fost găsită şi a declarat că a întreţinut raporturi sexuale cu unul dintre angajaţii de acolo. Ulterior, când a gost căutată de Protecţia Copilului, nu a mai fost găsită.

Ancheta a scos la iveală că, de fapt, minora ar fi ajuns din nou în locul respectiv.

Fata a reuşit abia după şase luni de când a fost racolată, adică în luna februarie, să plece din acel loc.

Percheziţii au avut loc joi atât la casa familiei Radovancovici, cât şi în alte locaţii. Ancheta este în plină desfăşurare, iar cei cinci suspecţi din acest dosar urmează să fie duşi la audieri la sediul DIICOT Caraş-Severin.

Citeşte şi: Bărbaţii care au bătut în tânăr la Galaţi, reţinuţi împreună cu victima lor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS