21.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarcel Ciolacu i-a cerut lui Netanyahu să faciliteze coridoarele umanitare din Gaza

Marcel Ciolacu i-a cerut lui Netanyahu să faciliteze coridoarele umanitare din Gaza

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Tel Aviv, în declaraţiile comune cu premierul Benjamin Netanyahu, că a decis să vină marți în Israel deoarece partenerii şi prietenii trebuie să îşi demonstreze solidaritatea.

Premierul a făcut apel pentru facilitarea coridoarelor umanitare din Gaza şi a precizat că este convins că întreaga comunitate internaţională se va implica pentru deschiderea colidoarelor umanitare şi pentru a oferi asistenţă necesară refugiaţilor.

„Am decis să vin astăzi în Israel deoarece în astfel de momente dificile precum cele trăite în prezent de poporul israelian, partenerii şi prietenii trebuie să îşi demonstreze solidaritatea”, a spus premierul în declaraţiile comune cu premierul Israelului.

Marcel Ciolacu a continuat: ”Societatea românească, comunitatea de israelieni din România şi cea de români din Israel deplâng, alături de dvs, domnule prim-ministru, victimele nevinovate, femei, copii, tineri în floarea vârstei în urma atacurilor teroriste declanşate de Hamas”.

”România rămâne un stat consecvent în cadrul relaţiilor sale din Orienul Mijlociu“

Premierul Ciolacu a transmis compasiunea pentru toate aceste pierderi de vieţi omeneşti şi pentru numeroşii răniţi, printre care în mod tragic s-au regăsit şi cetăţeni de origine română.

”România rămâne un stat consecvent în cadrul relaţiilor sale din Orienul Mijlociu. De aceea, suntem extrem de îngrijoraţi de spirala crescândă a violenţelor cu consecinţe teribile asupra populaţiei civile, atât israeliene cât şi palestiniene. Vreau să îi asigur pe românii din ţara noastră că ne menţinem atitudinea de promotori ai păcii dar vom fi alături, necondiţionat, în momentele dificile, de aliaţii şi prietenii noştri, apărând valorile democratice”, a subliniat premierul Ciolacu.

”Israelul are drept să se apere în deplin respect cu dreptul umanitar”

Marcel Ciolacu a afirmat că i-a transmis omologului său israelian că în faţa acestor atacuri, ”Israelul are drept să se apere în deplin respect cu dreptul umanitar”.

”Fac un apel pentru facilitarea coridoarelor umanitare din Gaza. Sunt convins că întreaga comunitate internaţională se va implica pentru deschiderea colidoarelor umanitare şi pentru a oferi asistenţă necesară refugiaţilor”, a spus Ciolacu.

Premierul i-a mulţumit premierului Netanyahu pentru implicarea autorităţilor israeliene şi pentru sprijinul acordat pentru repatrierea românilor.

Citeşte şi: Accident cu 16 victime, după ce un microbuz și o mașină s-au ciocnit

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS