6.2 C
Craiova
miercuri, 11 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinori arestaţi pentru viol şi pornografie infantilă

Minori arestaţi pentru viol şi pornografie infantilă

Doi minori din Covasna au fost arestați pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă. Unul dintre ei a violat o fată, după ce i-a dat să consume alcool. Prietenul lui a filmat fapta şi a distribuit apoi videoclipul prin mesageria telefonică, informează News.ro.

„În luna mai 2023, pe fondul consumului de alcool, unul dintre inculpaţi, profitând de starea de neputinţă şi de a se apăra a unei persoane vătămate minore, a agresat-o sexual. Cel de al doilea inculpat a înregistrat momentul agresiunii, încurajând autorul să comită fapta, şi a distribuit, ulterior, materialul video prin intermediul unui serviciu de mesagerie telefonică”, se arată în comunicatul de presă al DIICOT.

A fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, comisia specializată constatând că ambii inculpaţi minori, au acţionat cu discernământ.

Tribunalului Covasna a dispus vineri arestarea preventivă a celor doi minori pentru o perioadă de 30 de zile.

Citeşte şi: Bărbat acuzat că tăia urechile şi cozile câinilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS