10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatru milioane de țigări, găsite într-un TIR cu dulciuri din Ucraina

Patru milioane de țigări, găsite într-un TIR cu dulciuri din Ucraina

Inspectorii vamali din cadrul Autorităţii Vamale Române (AVR) au descoperit 3,868 milioane de ţigarete într-un mijloc de transport înmatriculat în Ucraina, care se afla în tranzit pe teritoriul României şi transporta dulciuri pentru o societate din Bucureşti, transmite Agerpres.

Inspectorii vamali au oprit vineri în trafic, pentru un control de rutină, pe centura oraşului Braşov, ansamblul rutier înmatriculat în Ucraina care se deplasa în direcţia Sibiu.

„În compartimentul de marfă, sub cutiile de dulciuri, inspectorii vamali au descoperit următoarele cantităţi de ţigarete: 3.838.000 ţigarete Compliment Blue, 10.000 ţigarete Kent, 10.000 ţigarete Kent Kristal, toate cu marcaj Duty Free şi 10.000 ţigarete Ashima, fără marcaje fiscale de acciză. Menţionăm faptul că acciza aferentă cantităţii de 3.868.000 ţigarete descoperite de inspectorii vamali în mijlocul de transport controlat este în sumă de 2.301.343,96 lei, urmând ca ulterior să se calculeze valoare exactă a prejudiciului, respectiv cuantumul drepturilor vamale”, se arată într-un comunicat al Autorităţii Vamale Române.

Potrivit AVR, din documentele prezentate, inspectorii vamali au constatat că ansamblul rutier se afla în tranzit pe teritoriul României şi transporta dulciuri din Ucraina pentru o societate comercială cu sediul în Bucureşti. După verificarea documentelor puse la dispoziţie, şi ca urmare a analizei de risc, echipa de control a luat decizia de a efectua controlul fizic asupra mărfurilor transportate, aflate sub sigiliu vamal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS