17.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn tânăr care a vrut să se sinucidă a fost salvat de un câine poliţist

Un tânăr care a vrut să se sinucidă a fost salvat de un câine poliţist

Un tânăr din județul Suceava, a amenințat că se sinucide după o serie de neînțelegeri cu iubita lui. El a fost salvat de Coh, un câine polițist, care l-a găsit inconștient și cu degerături într-un grajd, informează Observatornews.

Potrivit IPJ Suceava, polițiștii au fost sesizați luni cu privire la faptul că un tânăr, de 20 de ani, din satul Siliștea Nouă, a plecat de acasă cu o zi înainte și nu a mai revenit.

Din primele verificări a rezultat faptul că tânărul a avut o serie de neînțelegeri cu iubita sa, iar pe fondul stării emoționale a lăsat și un bilet familiei, în care își manifesta intențiile suicidale.

Polițiștii au organizat ample acțiuni de căutare, fiind constituite echipe formate din peste 50 de polițiști, jandarmi, lucrători silvici și voluntari de pe raza satului Siliștea Nouă.

Găsit cu degerături la brațe și la picioare

A fost solicitat și sprijinul câinelui de urmă din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Criminalistic. Coh este un exemplar de ciobănesc german de trei ani și în luna noiembrie 2022 a finalizat activitatea de pregătire și specializare a Centrul Chinologic Sibiu.

Până la sosirea câinelui, echipele constituite au căutat în pădurea din zonă, însă fără rezultat. Luni după-amiază, Coh i-a condus pe polițiști aproximativ 5 km în fondul forestier, la un grajd care era folosit pentru ținerea animalelor pe timp de vară, unde a fost identificat tânărul, aflat în stare critică.

Acesta a fost găsit în stare de inconstiență, cu urme de degerături la brațe și picioare, dar cu semne vitale, fără a prezenta urme vizibile de violență.

Un echipaj medical sosit la fața locului l-a transportat pe tânărul de 20 ani la Spitalul Județean Suceava, acesta fiind stabilizat. Ulterior, starea de sănătate a acestuia s-a ameliorat, prognosticul de recuperare fiind pozitiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS