11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomân condamnat în Italia pentru că şi-a ucis iubita, prins în România

Român condamnat în Italia pentru că şi-a ucis iubita, prins în România

Un arădean care a fost condamnat în Italia la 16 ani de închisoare pentru că în 2008 şi-a împuşcat iubita şi i-a ars cadavrul, a fost prins de poliţiştii arădeni în localitatea sa natală, Dezna, urmând să fie prezentat judecătorilor în vederea demarării procedurilor pentru extrădare, informează Agerpres.

„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei ai oraşului Sebiş, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru acţiuni speciale au depistat un bărbat, de 50 de ani, din Dezna, căutat de autorităţile judiciare din Italia pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În anul 2008, bărbatul şi-a împuşcat concubina, a ars cadavrul, în interiorul unei maşini, pe care a împins-o într-un râu din regiunea Calabria. Bărbatul va fi prezentat magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, pentru luarea măsurilor legale”, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

Bărbatul se numeşte Ştefan Valea, iar sentinţa finală în cazul său a fost pronunţată în Italia în luna februarie. El a primit o pedeapsă de 16 ani de închisoare şi era dat în urmărire de către autorităţile judiciare italiene, mai precizează sursa citată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS