11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProsumatorii mici ar urma să se „lege” mai uşor la reţea, din vara viitoare

Prosumatorii mici ar urma să se „lege” mai uşor la reţea, din vara viitoare

Ordonanța de Urgență prin care se modifică legislația în domeniul regenerabilelor stabilește, cel puțin în teorie, o procedură mai simplă de racordare la rețea pentru instalațiile fotovoltaice ale prosumatorilor persoane fizice.(sursa:economica.net).

Noua legislație, care de fapt transpune o directivă europeană, vine cu o modificare de interes pentru viitorii prosumatori “mici”. Astfel, cei care doresc să instaleze capacități fotovoltaice de maximum 10,8 kW ar trebui să se poată racorda la rețea doar după o simplă notificare a distribuitorului. ANRE are la dispoziție șase luni de la momentul publicării OUG să stabilească această procedură deci, în teorie, ea ar trebui să fie valabilă de la începutul verii viitoare.

În 15 zile de la trimiterea acestei notificări, distribuitorul este obligat să răspundă în cazul în care, din motive justificate, nu poate racorda noua instalațiea așa cum a dorit solicitantul și poate propune o soluție alternativă.Dacă firma de distribuție nu trimite acest răspuns, instalația de maximum 10,8 kW ar trebui racordată în termen de o lună de când doritorul a trimis notificarea distribuitorului.

Art. 17 – (1) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ANRE stabilește o procedură de notificare simplă pentru racordările la rețea, prin care instalațiile sau unitățile generatoare ale prosumatorilor de energie din surse regenerabile și proiectele demonstrative cu o putere electrică aprobatǎ inferioară sau egală cu 10,8 KW, ori echivalentă pentru conexiunile diferite de conexiunile trifazice, se racordează la rețea în urma transmiterii unei notificări operatorului de distribuție și realizării, dacă este necesar, a modificărilor instalațiilor de racordare la retea a  respectivului loc de consum.
(2) În termen de 15 zile de la notificarea prevăzută la alin. (1), operatorul de distribuție poate refuza racordarea la rețea solicitată în conformitate cu prevederile  art. 25 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare sau poate propune un punct alternativ de racordare la rețea, din rațiuni justificate corespunzător de siguranță sau de incompatibilitate tehnică a componentelor sistemului; în cazul unei decizii pozitive a operatorului de distribuție sau în absența unei decizii din partea acestuia, în termen de o lună de la notificare, instalația sau unitatea de producție agregată poate fi conectată”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS