22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePersoanele defavorizate primesc pachete cu alimente

Persoanele defavorizate primesc pachete cu alimente

Primăria Municipiului Craiova, prin Direcția Generală de Asistență Socială Craiova, anunță că, începând cu data de 21 noiembrie 2022, se distribuie pachetele cu produse alimentare, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2020, emisă pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – P.O.A.D.

Produsele vor fi distribuite către categoriile de persoane defavorizate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 223/2014, astfel:

1. membrii familiilor şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

2. membrii familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Distribuirea produselor se face de către personalul Direcției Generale de Asistență Socială Craiova, la sediul Liceului Tehnologic Auto, situat în Craiova, Bld. Decebal, nr. 105, în zilele de luni până joi, între orele 08.00 – 16.00 şi vineri între orele 08.00 – 13.00.

Pachetele de alimente se ridică personal de către destinatarii finali prevăzuți la punctele 1 și 2, de la centrul de distribuire stabilit, având asupra acestora actul de identitate valabil. În cazul persoanelor nedeplasabile, la sesizarea făcută de către un membru al familiei sau a unei terţe persoane, la centrul de distribuire stabilit, se va asigura livrarea ajutoarelor la domiciliu sau la adresa declarată, pe raza Municipiului Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS