15.6 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateReguli stricte pentru participanţii la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a

Reguli stricte pentru participanţii la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a

Şefilor de stat care vor merge la Londra pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a li s-a cerut să se deplaseze cu zboruri comerciale şi li s-a interzis să folosească elicoptere, conform Politico, care spune că a obţinut documente în care sunt precizate regulile stricte de protocol pentru demnitarii străini. Regina Elisabeta a II-a va fi înmmormântată luni, 19 septembrie. Luni după-amiază, sicriul va fi depus la Catedrala St. Giles din Edinburgh, unde timp de 24 de ore britanicii îi pot aduce un ultim omagiu, fiind de așteptat să se formeze cozi lungi, conform BBC și The Guardian.

Șefilor de stat care vor participa la funeralii li s-a transmis că nu îşi vor putea folosi maşinile oficiale pentru deplasarea până la Westminster Abbey, în 19 septembrie. Astfel, deplasarea se va face cu autocare dintr-un punct din vestul Londrei.

„Vi-l puteţi imagina pe Joe Biden în autocar?”, ar fi reacţionat duminică pe WhaatsApp un ambasador la Londra, scrie News.ro, citând Politico.

La funeralii pot veni doar şefii de stat şi soţiile sau partenerele lor. Va fi atât de mare aglomeraţia în Westminster Abbey încât ar fi imposibil să participe mai mult de două persoane (demnitarul şi soţia sa) din fiecare ţară, menţionează Politico.

Şefii de stat şi partenerele lor vor face deplasarea la Westminster Abbey, în ziua funeraliilor, cu autocare escortate, dintr-un loc în vestul Londrei, unde vor fi nevoiţi să îşi lase propriile vehicule din motive legate de securitate şi din cauza restricţiilor.

În ceea ce priveşte sosirea în Anglia, liderilor li se recomandă să folosească zboruri comerciale, ei fiind avertizaţi că aeroportul Heathrow nu va fi disponibil pentru zboruri private. Liderii care insistă să facă deplasarea cu avioane private vor fi nevoiţi să se orienteze către alte aeroporturi din zonă. Transferul cu elicopterul între diverse destinaţii sau între aeroport şi alte locuri este interzis, din cauza numărului mare de zboruri din perioada respectivă.

Britanicii se pot reculege de luni la catafalcul monarhului

Sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei se află în prezent la Edinburgh, iar astăzi va fi depus la Catedrala St. Giles.

Regele și Regina Consoartă vor merge la Westminster Hall, unde membrii Camerelor Comunelor și Lorzilor se își vor exprima condoleanțele. Cei doi vor zbura apoi la Edinburgh, unde vor vizita Palatul Holyroodhouse.

Regele va participa apoi la un serviciu de rugăciune pentru regină la Catedrala St. Giles, înainte de a se întoarce la Holyrood. Acolo, regele va avea o audiență cu premierul, urmată de o audiență cu președintele parlamentului scoțian. Charles și Camilla vor merge apoi la parlamentul scoțian pentru a primi condoleanțe.

După-amiază, se va forma o procesiune în curtea palatului din Holyroodhouse, iar sicriul va porni către Catedrala St. Giles. Regele și membrii familiei regale vor lua parte la procesiune.

Sicriul Majestății Sale va sta în depus în catedrală pentru 24 de ore, iar de la ora locală 16.00 oamenii îi vor putea aduce un ultim omagiu.

În această seară, regele va participa la un priveghi cu membrii familiei regale la Catedrala St. Giles.

Este de așteptat să se creeze cozi mari, oamenii fiind avertizați că ar putea fi nevoiți să aștepte ore și chiar peste noapte. Ei sunt sfătuiți să își aducă mâncare și băutură, precum și îmbrăcăminte adecvată, scriu BBC și The Guardian.

Programul funeraliilor Reginei Elisabeta

Marți, 13 septembrie:

  • Sicriul va fi transportat cu avionul de la Edinburgh la Londra marţi seară. Prințesa Anne va însoți sicriul mamei sale. Va fi depus la Palatul Buckingham în prezenta Regelui Charles al III-le și a reginei consoarte, Camilla.
  • Înainte de acest moment, în timpul zilei, cuplul regal se va deplasa la Belfast, unde vor vizita Castelul Hillsborough și o expoziție despre legătura Reginei cu Irlanda de Nord.
  • Charles al III-lea se va întâlni cu secretarul de stat pentru Irlanda de Nord și cu liderii de partid.
  • După o scurtă recepție la Hillsborough, Charles și Camilla vor merge la Catedrala Sf. Ana pentru o slujbă de pomenire și rugăciune. Înainte, regele se va întâlni cu lideri din toate confesiunile din Irlanda de Nord. Cuplul regal se va întoarce apoi la Londra.

Miercuri, 14 septembrie:

  • Va avea loc primul mare ceremonial din Londra. Sicriul va fi dus într-o procesiune publică prin centrul Londrei, apoi va fi depus la Westminster Hall. Va rămâne acolo pentru următoarele patru zile, perioadă în care oamenii pot veni în pelerinaj.
  • Regele Charles al III-lea va conduce procesiunea, care va străbate Queen’s Gardens, Mall, Horse Guards și Horse Guards Arch, Whitehall, Parliament Street, Parliament Square și New Palace Yard. Va avea o scurtă slujbă în Westminster Hall, ținută de arhiepiscopul de Canterbury.

Joi, 15 septembrie:

  • Va continua pelerinajul la catafalcul reginei

Vineri și sâmbătă, 16-17 septembrie:

  • Regele va merge vineri în Țara Galilor și va avea întâlniri la Londra. Pelerinajul la catafalcul reginei va continua și se așteaptă să se încheie în dimineața înmormântării ei.

Duminică, 18 septembrie:

  • Este de așteptat ca șefi de stat și membri ai familiilor regale străine să înceapă să sosească la Londra pentru a participa la înmormântare.

Luni, 19 septembrie:

  • Slujba de înmormântare a reginei va avea loc la Westminster Abbey. Sicriul ei va fi dus într-o procesiune de la Palatul Westminster la Westminster Abbey, însoțit de membrii familiei.
  • Slujba va fi televizată și vor fi păstrate două minute de reculegere națională. Apoi, sicriul reginei va fi purtat în procesiune de la Westminster Abbey la Wellington Arch, iar de acolo la Palatul Windsor, unde locul ei final de odihnă va fi capela memorială a Regelui George al VI-lea de la capela Sf. George.
  • Va avea loc o slujbă de înmormântare privată la care vor participa doar membri de rang înalt ai familiei regale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS