11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod portocaliu şi galben de furtuni

Cod portocaliu şi galben de furtuni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări cod portocaliu și cod galben de instabilitate atmosferică accentuată – ploi abundente în aproape toată țara, în perioada 30 august, ora 10.00 – 31 august, ora 10.00.

Cod portocaliu

În cea mai mare parte a Transilvaniei, Olteniei, local la munte, în Moldova și în nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.

Cod galben de ploi

În intervalul menționat, local în sud-vestul, sudul, nordul și nord-estul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp, iar izolat vor fi vijelii și grindină.

Cod galben de căldură

ANM a emis o avertizare de cod galben de val de căldură, pentru astăzi.

Marți (30 august) valul de căldură va persista în regiunile sud-estice, unde local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 37 de grade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS